De-aș fi
Autor: Lucian Cazacu
Album: DECIZII
Categorie: Laudă și închinare
De-aș fi o pasăre cu glas divin,
În zborul meu purtat de vânt
Aș duce peste lumi întregi
Iubirea Ta de dor și cânt.

De-aș fi izvorul limpede curgând,
Cu gândul meu de murmur lin,
Prin văi, câmpii, n-aș înceta
Să spun de harul Tău divin.

De-aș fi o stea pe cer, nicicând
Lumina ei s-o sting n-aș vrea,
Ci peste lumi cu raza ei
Te-aș preamări, aș lumina.

De-aș fi un lucru, poate ne-nsemnat,
Cu tot ce sunt nu m-aș opri
Să-Ți cânt, să-Ți spun la nesfârșit
Că-n veci mereu Te voi iubi!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/182251/de-as-fi