Mărturisiri de Toamnă
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pasteluri
Categorie: Diverse
Mărturisiri de Toamnă

E Toamnă. Şi pentru unii acum
Se poate... că e ultimul lor drum.
Dar... şi pentru cealaltă Toamnă
Cu grijă, ei în candelă îşi toarnă,
Din uleiul cel mai bun,

Să-l aibă-n luminare din belşug,
Ca şi rodul brazdei de sub plug
Să fie cât de mult, şi mai bogat,
Pentru cel ce-n trudă a semănat.
Să crească fără beteşug.

E Toamnă. O, câte vânturi aspre
Peste ogorul vieţii fiinţei noastre,
Şi-n anu-acesta critic ce-a trecut
Cu străşnicie şi groază-au bătut
Cu-ameninţările sihastre!

Câte rafale mari în crâncene urgii
Ne-au prins, purtându-ne în vijelii,
Şi-aproape, aproape să răstoarne
Ce noi am strâns atâtea Toamne,
Prin lacrimi multe-n bucurii!

Flavius Laurian Duverna
24 octombrie 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/181877/marturisiri-de-toamna