Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă,
pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă;
păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. Isaia 24:19-20.

Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă,
Pământul se clatină, pământul tremură, păcatul îl sapă.
Luna-și acoperă fața-n rușine, se-ntunecă soarele-n groază,
Stelele-n grabă își pierd strălucirea, e-n tremur fosta lor oază -

Își pierde tăria. Pământul se zguduie din temelie: aprinsă-i mânia
Domnului oștirilor. - Ce pustiire! S-a dus semeția.
Mâna slăbește, inima-n topire, în pedeapsă e nelegiuirea,
Încetează mândria, ce nimicire, s-a dus asuprirea!

Vai! - Zi fără milă, zi de mânie, urgie aprinsă...
Aur curat, aur din ofir - suflarea e stinsă,
Mai scumpă-i ca tine! Ce strâmtorare, vai ce impas -
Fugi de acea zi, privește în jur, aștepți al ei ceas? ! ?

Și nu, nu de frică, ascultă: ai suflet și el e etern!
Ziditorul jertfi unic fiu ca să-ai viață, ca să scapi din infern! ! !
Primește-i Iubirea când ceru-i senin! Circumstanța nu știi, mai vine...
Nu sta pe gânduri, când azi e-n declin... Ce-aduce ziua de mâine?

Mai cheamă-n tăcere, așteaptă, așteaptă... Te vei căi, nu-l respinge!
Ființă iubită, azi te deșteaptă, sufletu-ți geme, se frânge.
Îl simți? - Făcătoru-i întinde o Mână! - Salvarea, ce zi minunată!
Vino, vino în brațu-I de Tată! N-amâna, n-amâna pe-altă dată...


11 / 10 / 2018.