Inceput de drum
Autor: Nicoleta Voiculescu
Album: nepublicată
Categorie: Nunta
ÎNCEPUT DE DRUM
(La nuntă)

Voioși, încrezători, plini de speranțe,
Porniți pe drumul lung al vieții azi,
Cu inima deschisă unul spre-altul,
Având doar zâmbete pe-al vost obraz.

Iar pentru că dorim ca-n viața voastră
Să fie doar senin, nici pic de nor,
Să fie armonie, soare, pace,
Să stați mereu cu-al Domnului popor,

Venim cu toții azi pe Domnul Îl rugăm
Să fie El al vost Ocrotitor,
Să vă conducă El căminul
Și să vă fie bun Cârmuitor.

Să vă închege El în unitate
Și să vă deie Har Dumnezeesc.
Un colț de rai să fie casa voastră,
Să fie-n ea belșugul Lui ceresc.

Când va fi greu urcușul vieții
Simțind din plin povara grea,
Să nu descurajați. În unitate,
Unul în altul reazem veți afla.

O bucurie împărțită pe din-două
În loc să scadă, crește, se dublează.
Pare ciudat, dar așa este
Acolo unde dragostea tronează.


Iar dacă un necaz cumva se-abate
Asupra unuia – oricăruia din voi
Înpărtășiți-l celuilalt pe dată
Și va scădea, purtându-l amândoi.

Nimic nu-i mai de preț decât păstrarea
A tot ce Dumnezeu în dar ne-a dat.
Azi, El v-a dăruit unul altuia
Și darul Său este mereu bogat.

Voioși, încrezători, plini de speranțe
Porniți pe drumul lung al vieții azi.
Cu inima deschisă unul spre-altul,
Având doar zâmbete pe-al vost obraz.

Și peste ani, încărunțiți de vreme
Când veți privi în urmă, spre-acest “azi”
S-aveți o dragoste cu mult mai mare
Și-acelaș zâmbet să-nfloreasc-al vost obraz.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/181710/inceput-de-drum