Din stânci țâșnesc izvoare de apă
Autor: Dorel Breabăn
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
1. Din stânci țâșnesc izvoare de apă,
Din vârfuri de munte coboară vuind,
Pe-al lor Creator într-una Îl laudă,
A Lui măreție și slavă vestind.

R: /:Dar noi am găsit Izvorul Vieții
Ce curge divin și frumos
Din stânca de care au scris toți profeții,
Iar Stânca aceasta E Isus Hristos! :/

2. Și ploaia și norii-s de Domnul trimise
Să ude pământul în arșița grea,
El brazdele udă și bulgării sfarmă,
Răsadul să crească și roadă să dea.

3. Tot El a dat și ploaia târzie
A Duhului Sfânt, șuvoi nesecat,
Ce inimi inundă în marea pustie
Și cheamă la viață pe om, din păcat.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/181670/din-stanci-tasnesc-izvoare-de-apa