Priveste-ti urma pasilor..
Autor: George Cornici
Album: Trairi inmiresmate
Categorie: Diverse
Priveşte–ţi urma paşilor...

Priveşte–ţi urma paşilor în vale
Şi vei vedea cum Tatăl te-a-nsoţit
Ţi-a dat din bogăţia îndurării Sale
Ţi-a alinat mereu şi clipele de jale
Te-a mustrat când îndoiala a-ncolţit.

Priveşte-n urmă la zilele trecute
Din anul ce recent s-a încheiat
Dar câte ceasuri fost-au petrecute
In rugăciuni pentru problemele ştiute
Şi câte lacrimi ale milei ai vărsat?

Şi-n ce-ai crescut în anul ce-a zburat?
In cunoştinţa lumii cu gustul ei amar?
Sau în iubirea altruistă, în duhul cel curat
Şi în sfinţenia ce dă un trai înmiresmat
Şi-n râvna de-a vesti de cruce şi Calvar.

Priveşte-n urmă la drumul de pribeag
Şi-nvaţă din greşelile comise
Numai aşa ţinteşti la-l veşnicie prag
Şi poţi ajunge la acel astral meleag
Unde se-mplinesc nobilele vise.

Priveşte-n urmă şi exprimă mulţumirea
Că poţi rosti “Eben Ezer” cu exaltare
Că Tatăl ţi-este totdeauna izbăvirea
El nu te-a părăsit şi nu ţi-a vrut pieirea
Ci te-a condus cu mâna Lui biruitoare.

Priveşte-ţi urma paşilor de pelerin
Şă vezi cum El te-a scos din uragane
Cum îngerii au tăbărât în roiul lor divin
Şi te-au purtat pe braţe la locul de alin
Te-au întărit când ai răbdat prigoane.

La ceasul de bilanţ şi cercetare
Când inc-un an s-a dus ca o petală
Priveşte-n urmă şi vezi câtă răbdare
Ai dovedit în situaţiile de-ncercare
Şi câte suflete ai scos din amorţelă.

Priveşte–ţi urma paşilor în vale
Şi vei vedea cum Tatăl te-a-nsoţit
Ţi-a dat din bogăţia îndurării Sale
Ţi-a alinat mereu şi clipele de jale
O, dă-i onoare!El cu Cerul te-a nfrăţit.

gc/TI













Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/18136/priveste-ti-urma-pasilor