Mulțumesc!
Autor: Maria Luca
Album: Lumina din cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Pentru zâmbetul cald ce mă-ntâmpină-n zori
Pentru roua din ochi și parfumul din flori
Pentru inima caldă care știe-a iubi
Pentru tot ce mă-nveți... pentru tot ce voi ști
Pentru cerul senin ce mi-e scut în necaz
Pentru ridul ascuns undeva, pe obraz
Pentru anii trecuți... pentru anii ce vin
Pentru ruga fierbinte... pentru cânt și suspin...
Pentru aripa-ntinsă pregătită de zbor
Pentru calea ce-i lină... pentru spinii ce dor
Pentru toamna frumoasă ce-ai trimis pe pământ
Pentru sufletu-mi tânăr ce mai crede-n Cuvânt
Astăzi vin Domnul meu și cu dor Îți șoptesc
Un cuvânt care-Ți spune tot ce simt: MULȚUMESC!

Vulcan-14-10-2018
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/181329/multumesc