Astăzi inima Îți dau!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să umblăm cu Dumnezeu!
Categorie: Trezire si veghere
Astăzi inima Îți dau!

Îți cer Doamne, timp la toate,
Ca să pot să mă gândesc...
Dar Tu-mi spui că nu se poate,
Astăzi, să mă pocăiesc.

Astăzi inima să-Ți dau,
Și toată iubirea mea
Pe gânduri să nu mai stau,
Să pornesc pe calea Ta.

Tu-mi spui că timpul e scurt,
Și numai puțin mai este,
Vremea iute a trecut
Sunt speriat de această veste

Și, îmi dau mult de gândit
Prorociile ce sunt...
Nu mai stau, sunt hotărât,
Nu mai pot să mă ascund...

Nu mai pot să mă sustrag
De la datoria mea.
Numai Tu, Părinte drag,
Poți să-mi alini inima

Și e drept ca să aștepți
Doar iubire de la mine.
Tu ești bun și mă îndrepți,
Mă îndemni, ca să fac bine,

Mă înveți să dau iubire
Și iertare orișicui,
Să fiu plin de fericire,
Să nu fac rău, nimănui,

Cumpăna să-mi fie dreaptă,
Așa cum Îți place Ție
Căci în Ceruri mă așteaptă
Marea Ta Împărăție.

Amin

Câmpia Turzii, 23 septembrie 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/181316/astazi-inima-iti-dau