Sufletul
Autor: Din Biblie
Album: Versete biblice
Categorie: Consolidare spirituală

 

 

                                 Sufletul

 

 

(Num 14:24 [RCCV])

Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni.

(Num 21:5 [RCCV])

şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”

(Num 29:7 [RCCV])

În ziua a zecea a acestei luni a şaptea, să aveţi o adunare sfântă şi să vă smeriţi sufletele; atunci să nu faceţi nicio lucrare.

(Num 30:13 [RCCV])

Bărbatul ei poate întări şi bărbatul ei poate desfiinţa orice juruinţă, orice jurământ cu care se leagă ea ca să-şi mâhnească sufletul.

(Num 31:50 [RCCV])

Noi aducem deci ca dar Domnului, fiecare ce a găsit ca scule de aur, şi anume: lănţişoare, brăţări, inele, cercei şi salbe, ca să se facă ispăşire pentru sufletele noastre înaintea Domnului.”

(Deut 4:9 [RCCV])

Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.

(Deut 4:15 [RCCV])

Fiindcă n-aţi văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,

(Deut 4:19 [RCCV])

Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.

(Deut 4:29 [RCCV])

Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.

(Deut 6:5 [RCCV])

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

(Deut 10:12 [RCCV])

Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău,

(Deut 12:23 [RCCV])

Numai, vezi să nu cumva să mănânci sângele, căci sângele este viaţa (sufletul); şi să nu mănânci sufletul împreună cu carnea.

(Ios 23:11 [RCCV])

Vegheaţi, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.

(Jud 16:16 [RCCV])

Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte,

 

(1Sam 1:10 [RCCV])

Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea.

(1Sam 1:15 [RCCV])

Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei, şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

(1Sam 18:1 [RCCV])

David sfârşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.

(1Imp 17:21 [RCCV])

Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”

(Iov 1:1 [RCCV])

Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.

(Iov 12:10 [RCCV])

El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.

(Iov 19:2 [RCCV])

„Până când îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?

(Iov 21:25 [RCCV])

Altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,

(Iov 33:18 [RCCV])

ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei.

(Iov 33:22 [RCCV])

sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.

(Iov 33:28 [RCCV])

Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!”

(Ps 6:3 [RCCV])

Sufletul mi-e îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?

(Ps 13:2 [RCCV])

Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?

(Ps 16:9 [RCCV])

De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.

(Ps 19:7 [RCCV])

Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.

(Ps 22:20 [RCCV])

Scapă-mi sufletul de sabie şi viaţa din ghearele câinilor!

(Ps 23:3 [RCCV])

îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

(Ps 24:4 [RCCV])

Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.

(Ps 35:13 [RCCV])

Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post şi mă rugam cu capul plecat la sân.

(Ps 35:9 [RCCV])

Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va înveseli de mântuirea Lui.

 

(Ps 41:4 [RCCV])

Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.”

(Ps 42:2 [RCCV])

Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

(Ps 49:8 [RCCV])

Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

(Ps 54:4 [RCCV])

Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu!

(Ps 57:8 [RCCV])

Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, lăută şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi.

(Ps 63:5 [RCCV])

Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,

(Ps 71:23 [RCCV])

Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit;

(Ps 103:2 [RCCV])

Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!

(Ps 94:19 [RCCV])

Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.

(Ps 107:9 [RCCV])

Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.

(Ps 116:4 [RCCV])

Dar am chemat Numele Domnului şi am zis: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul.”

(Ps 123:4 [RCCV])

ne este sătul sufletul de batjocurile celor îngâmfaţi, de dispreţul celor trufaşi.

(Ps 130:6 [RCCV])

Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.

(Ps 142:7 [RCCV])

Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.

(Ps 143:11 [RCCV])

Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!

(Prov 2:10 [RCCV])

Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;

(Prov 3:22 [RCCV])

Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.

(Prov 6:26 [RCCV])

Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine, şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump.

(Prov 8:36 [RCCV])

Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.”

(Prov 11:13 [RCCV])

Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat. –

(Prov 11:17 [RCCV])

Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi tulbură însăşi carnea lui. –

 

(Prov 11:30 [RCCV])

Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete. –

(Prov 13:3 [RCCV])

Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. –

(Prov 13:19 [RCCV])

Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău. –

(Prov 14:25 [RCCV])

Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. –

(Prov 15:4 [RCCV])

Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. –

(Prov 15:32 [RCCV])

Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. –

(Prov 16:17 [RCCV])

Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. –

(Prov 16:24 [RCCV])

Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. –

(Prov 18:7 [RCCV])

Gura nebunului îi aduce pieirea, şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet. –

(Prov 19:8 [RCCV])

Cine capătă înţelepciune, îşi iubeşte sufletul; cine păstrează priceperea, găseşte fericirea. –

(Prov 19:15 [RCCV])

Lenea te cufundă într-un somn adânc, şi sufletul molatic suferă de foame.”

(Prov 21:10 [RCCV])

Sufletul celui rău doreşte răul, semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui. –

(Ecl 7:9 [RCCV])

Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.

(Isa 32:6 [RCCV])

Căci nebunul spune nebunii, şi inima lui gândeşte rău, ca să lucreze în chip nelegiuit şi să spună neadevăruri împotriva Domnului, ca să lase lihnit sufletul celui flămând şi să ia băutura celui însetat.

(Isa 61:10 [RCCV])

„Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.

(Ier 20:13 [RCCV])

Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi. –

(Hab 2:4 [RCCV])

Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.

(Mat 11:29 [RCCV])

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

(Mat 16:26 [RCCV])

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

(Mat 26:38 [RCCV])

Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.”

 

(Luc 9:55 [RCCV])

Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!

(Luc 9:56 [RCCV])

Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Şi au plecat în alt sat.

(Luc 21:19 [RCCV])

Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.

(1Cor 14:4 [RCCV])

Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica.

(1Cor 14:5 [RCCV])

Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească.

(1Cor 14:12 [RCCV])

Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.

(1Cor 14:26 [RCCV])

Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

(Fil 4:8 [RCCV])

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

(1Tes 5:23 [RCCV])

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

(Evr 12:3 [RCCV])

Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

(1Pet 1:22 [RCCV])

Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;

(1Pet 2:11 [RCCV])

Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/schite/180668/sufletul