Rugăciunea din zori
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Ochii îmi ridic spre ceruri
Și caut Tată, fața Ta!
Te rog, mâna Îți întinde
Spre-a mă binecuvânta!
Zorii s-au ivit de mult
Și-a mai început o zi.
Este darul ce-l primesc,
Dar trimis din veșnicii….
Ochii îmi ridic spre ceruri
Caut cuvinte pentru rugă
Șoaptele fierbinți din suflet
Sus la Tine să ajungă
Și Îți mulțumesc de harul
De-a mă ști copilul Tău
Mulțumesc că ești cu mine
Când în viață drumu-i greu...
Mulțumesc că Duhul Sfânt
Mă veghează, mă alină
Că prin jertfa de pe cruce
M-ai iertat de orice vină...
Mulțumesc Părinte Sfânt
Pentru casa ce mi-ai dat
Pentru apă, pentru pâine
Pentru aerul curat,
Pentru toți ai mei, din casă
Tată sfânt Îți mulțumesc
Pentru-al Tău Cuvânt Divin
Ce mă-nvață să iubesc!
Toamna-mi bate la fereastră...
Vântu-ncepe a ofta...
Ochii îmi ridic spre ceruri
Și caut Doamne, Fața Ta!

Vulcan-21-09-2018
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/180616/rugaciunea-din-zori