O casă în ceruri
Autor: Daniel Borgovan
Album: Veghere
Categorie: Incurajare
În aceste grele vremuri
Haideţi dragi fraţi şi surori
Să zidim o casă-n ceruri
Şi s-o umplem cu comori,

Un lăcaş de închinare
Spre slava Domnului Hristos
Haideţi să-i aducem fiecare
O jertfă de-un plăcut miros,

Cu stropi roşii de sudoare
Rostind multă rugăciune
Să zidim o casă tare
Prin a noastre fapte bune,

Ca un meşter bun zidar
Pe-a Lui Hristos temelie
Să lucrăm mereu prin har
Cu curaj şi vrednicie,

S-o sfinţim cu al Său Cuvant
Mărturisindu-L cu ardoare
Să luptăm  pe acest pământ
S-aducem în întuneric soare,

Răstignind pe-a noastra cruce
Firea noastră răzvrătită
Multă roadă vom aduce
Ce în cer va fi primita,

Domnul să binecuvinteze
Casa ta din cer de sus
Mereu în ea sa lumineze
Chipul sfânt al Lui Isus

Să o-mpodobim frumos
Cu răbdare şi  smerenie
S-o umplem de aici de jos
Cu dragoste şi milostenie

Pregătită-n ea să ai o masă
Să fie-n ea mereu lumină
Căci  frate drag, în această casă
Vei sta curând, cu El la cină.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/180478/o-casa-in-ceruri