E vina mea...
Autor: Halasu Claudiu
Album: Soapte...
Categorie: Cină
S-a implinit Scriptura, asa cum a fost scris
A venit Mesia, Mesia cel promis …
A venit la ai Sai, ai Sai nu L-au primit,
Imparat, aclamat, judecat, rastignit.

Sa nu zici ca barbarii, romanii, carturarii
Sunt vinovati de sangele varsat.
Sa te speli pe maini cum s-a spalat Pilat
Si eu si tu, si noi, L-am condamnat,
Ori vrei sa-mi spui, ca tu nu ai pacat?

E vina mea ca gloatele intr-o gura:
La moarte, la moarte! au strigat,
E vina mea ca dus acea cruce,
Povara grea, urcand pe Golgota.

E vina mea ca Te batura bice
Si rani adanci pe spate Ți-au lasat,
E vina mea ca -ai fost batjocorit,
In loc de haina, aurie de Imparat
O haina stacojie pe umeri ai purtat.

E vina mea caci dintre spini cules-am
Cununa, sa Îti fac, sa-Ți strapunga fruntea,
Sfantu-Ti sange pe pamant Îti curge
Sa spele spre iertare al meu greu pacat.

E vina mea ca-ai fost strapuns de cuie,
E vina mea ca-ai plans in Ghetismani,
E vina mea ca lacrimile in sange,
S-au scurs pe al Tau obraz nemangaiat.
E vina mea si vreau sa fiu iertat.

Am inteles tarziu, rostul acestor toate
Si nu ma dezvinovatesc acum,
Intreg pamantul era fara de speranta
Tu ai venit Isus, sa ne aduci viata.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/180361/e-vina-mea