Porunca Ta e lege pentru mine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să umblăm cu Dumnezeu!
Categorie: Slujire
Porunca Ta e lege pentru mine!

Porunca Ta e lege pentru mine
Nu vreau să fac nimic ce mi-e oprit,
Nădejde am, și cred nespus în Tine
Și aștept ca să revii, Isus iubit.

Porunca Ta e calea ce-o urmez
În inimă adun comori cerești.
Eu, tot ce am, Îți dau, și al meu crez
Ești numai Tu, căci știu că mă iubești.

Porunca Ta e tot ce-am învățat
Iubire, dăruire, umilință,
Repulsia ce-o simt pentru păcat
Și-n greu e încercare, biruință,

Porunca Ta-i iertarea tuturor,
E mila ce o simt pentru cel slab.
Porunca Ta, e mângâiere, dor,
Porunca Ta, eu o accept cu drag!

Amin

Câmpia Turzii, 1 septembrie 2018


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/180328/porunca-ta-e-lege-pentru-mine