Sunt stări în care rugăciunea
E-atât de sfântă și-i așa
De strălucită, că nici gândul
N-ajunge pân' la ea.

Sunt stări în care tot Cuvântul
E-atât de strălucit şi-aprins
Că arde buzele şi ochii
Şi-ntregul inimii cuprins.

Sunt stări în care părtăşia
E-atât de plină de Hristos,
Că nu-i pe lume ca un frate
Nimic mai scump şi mai frumos.

Sunt stări în care bucuria
E-atât de necuprinsă-ncât,
N-o-ncape sufletul, ci simte
Că n-ar putea mai mult de-atât.

Sunt stări în care adunarea
Mai mult e-n cer ca pe pământ,
Atunci şi-n inimi şi-n afară,
E totul îngeresc și sfânt.

În stări de-acestea omul e,
Ca oricând mai dumnezeiesc,
Iar Dumnezeu, cel mai aproape
De înțelesul omenesc.

O, stări cereşti, ce raze sunteți
Şi cât de mult v-am vrea mereu,
Cuprindeţi-ne şi ne ţineţi,
Nedespărţiţi de Dumnezeu.