Dacă vrei să-ți fie bine
Autor: Teodor Groza
Album: Zilele din urmă
Categorie: Incurajare
Dacă vrei să-ți fie bine

Dacă vrei să-ți fie bine,
Fericit să fii mereu...
Nu uita de rugăciune,
Nici de sfaturile bune...
Nu uita de Dumnezeu!

Dacă vrei să fii iubit,
Ajutat când dai de greu...
Nu uita să fii smerit,
Cu iubire împodobit,
Nu uita de Dumnezeu!

Dacă vrei să fii iertat,
Iartă și tu, nu fi rău...
Caută să fii curat,
De Scriptură luminat,
Nu uita de Dumnezeu!

Dacă vrei să ai răsplată,
Dincolo de copârșeu...
Rău să nu faci niciodată,
Fii cu inima curată,
Nu uita de Dumnezeu!

Dacă vrei un loc în rai,
Să nu te consideri zeu...
Celui rău să nu te dai,
Lângă sfinți zilnic să stai,
Nu uita de Dumnezeu!

Dacă vrei să fii creștin,
Pocăit, nu fii fariseu...
În lumea de-amar și chin,
Fii lumină și alin,
Nu uita de Dumnezeu!

Dacă vrei să fii mai bun,
Leapădă tot vechiul eu...
Mergi pe calea-ngustă acum,
Nu renunța nicidecum,
Nu uita de Dumnezeu!

de Teodor Groza
16 August 2018
Vișeu de Sus

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/179590/daca-vrei-sa-ti-fie-bine