Spune STOP îngrijorării !
Autor: Lidia Maria Senași
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Ești mai de preț ca păsările
Pe care Tata le hrănește gratuit,
Așa că lasă-ngrijorările
Și-ncrede-te în El necontenit!

De ce te-ngrijorezi de-mbrăcăminte?
Sau n-ai văzut tu crinii din grădină
Pe care-aceeași Mână de Părinte
I-a îmbrăcat în mantie divină?

Oare nu e, amice, viața ta
Mai mult decât o haină, sau mâncare?
Mai bine caută Împărăția Sa,
Că fericit va fi acel ce-o are!

(15 Iulie 2016)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/179256/spune-stop-ingrijorarii