De la Isaia 41,10
Autor: Lidia Maria Senași
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine,
Chiar de treci prin apele adânci,
Chiar de focul cu văpaia-i vine,
Nu te teme, sunt cu tine-atunci!

Nu privi deloc cu-ngrijorare,
Chiar de norii-n suflet s-au ascuns,
Chiar de zâmbetul n-are culoare,
Sunt cu tine, și-asta ți-e deajuns!

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,
Eu te întăresc și te ajut,
Eu te scot biruitor mereu...
Dreapta mea îți este veșnic scut!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/179237/de-la-isaia-4110