Curând, foarte curând
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Trezire si veghere
Curând, foarte curând totul se va sfârși,
Isus pe nori de slavă din cer va reveni,
Vine să-Şi ia mireasa, poporul Său iubit,
Frați și surori fiți gata, timpul e pe sfârșit.

Fiți tari, vegheați mereu, să nu vă fure somnul,
Trâmbița va suna, curând revine Domnul.
Gata să fiți mereu, cu candela aprinsă,
Uleiul pregătit, haina vă fie-ncinsă.

Curând, și nu-i zăbavă, din cerul glorios,
Cu oastea Sa cerească va reveni Hristos.
Așa spune Cuvântul, ce-i viu și adevărat,
Isus Hristos revine, El marele Împărat.

Fiți gata-n orice clipă, pentru ziua măreață,
Gata pentru a-L vedea, pe Isus față-n față.
Priviți cu bucurie spre cerul plin de slavă,
Spre patria măreață, spre Ţara noastră dragă.

O, Doamne, slavă Ție, Îți așteptăm venirea,
Tu vei veni pe nori, curând fi-va răpirea,
Curând, foarte curând, în zările senine,
Ne vei lua Acasă, Isuse lângă Tine.
Amin!

Ica Drăgoi
26.7. 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/179137/curand-foarte-curand