În drumul ce l-am străbătut
Autor: Puiu Chibici
Album: Bine ai venit
Categorie: Diverse
În drumul ce l-am străbatut
Adesea împreună,
Urmele ni s-au cunoscut
Și-n vreme rea, și-n vreme bună...

Vom mai avea drum de parcurs
Aicea, încă prin pustie,
Pânã ne va chema Isus
La El, odată-n veșnicie.

Neobosiți în slujba Sa
Vom merge înainte,
Cât El suflare ne va da
Pân' la limanurile sfinte...

Furtuni și valuri vor mai fi
Și multe zile amare,
Dar cu Isus vom birui,
Cãci după nori mereu e soare!

Să dăm 'napoi ar fi păcat
După atâta luptă,
Puțin mai e de îndurat
Și plata ne așteaptă!

La cruce, Domnul zi de zi
Va pune umărul cu noi,
Până nedespărțiți vom fi
În cer în ziua de apoi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/179008/in-drumul-ce-l-am-strabatut