Biblia
Autor: Petru Dugulescu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Din mii şi miliarde de volume
Din tot ce oamenii au scris cândva
Mai scumpă decât ori şi ce pe lume,
E cartea vieţii sfinte - Biblia.

Prin ea-L cunoaştem azi pe Creatorul,
Prin ea cunoaştem tot ce a făcut,
În ce se oglindeşte viitorul,
Şi sutele de veacuri ce-au trecut.

Prin ea vorbeşte Domnul omenirii
Şi-i spune să se-ntoarcă din păcat,
Din ea ţâşnesc Izvoarele iubirii
Şi sângele ce ne-a răscumpărat.

Ea nu-i o carte ca şi celelalte,
Ea e Cuvântul Celui veşnic sfânt,
E taina lucrurilor prea înalte,
Ce a lăsat-o Domnul pe pământ.

Şi Cartea asta plină de-ndurare,
Îmi spune mie că-s un păcătos,
Că eu eram sortit pentru pierzare,
Însă în locul meu muri Hristos.

O, câtă pace, câtă fericire,
În cartea asta sfântă am găsit,
Oceane, mări şi fluvii de iubire,
În sufletul meu gol au năvălit.

Viaţa mi-a umplut-o de lumină,
Şi-n pieptul meu un cer întreg a pus,
M-a ridicat din pulbere şi tină,
Și mi-a-ndreptat privirea spre Isus.

Mi-a dat putere să iau crucea-n spate,
Mi-a dat ce alte cărţi nu pot să-mi dea,
Belşug de pace şi de bunătate
Am câştigat citind mereu din ea.

O carte sfântă, Biblie divină,
Te voi citi şi te-oi iubi mereu,
Pe calea-ngustă tu îmi eşti lumină,
Şi paşii mi-i îndrepţi spre Dumnezeu.

Prin cartea asta poţi primi iertare
Şi tu, ascultătorule iubit
Şi viaţa ta va fi o binecuvântare,
Aşa cum tu nici nu te-ai gândit.

Şi vei vedea că Domnul e iubire,
Şi-L vei simţi lucrând la viaţa ta,
Descătuşat de pofte şi de fire,
Pe El cu bucurie-L vei urma.

O nu respinge harul mântuirii,
Nu refuza chemarea ce-o auzi.
Întoarce-te din bezna rătăcirii
Şi nu-ncerca de Domnul să te-ascunzi.

Căci soarele şi luna vor dispare,
Se vor topi şi ceruri şi pământ.
Dar neclintit rămâne-va-n picioare,
Pe veci de veci al Domnului Cuvânt.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/17879/biblia