Fiţi plini de duh
Autor: Nelu Roşca
Album: Sunaţi trompete
Categorie: Diverse
Da, Biblia este adevărată,
Izvor de adevăr şi-nţelepciune,
De Ea nu mă vor despărţi vreodată
Toţi învăţaţii lumii orice-ar spune.

Tu, Carte sfântă, zilnic ne dai hrană,
Când cercetăm Cuvântul Tău curat,
Descoperim astfel ascunsa mană,
Pe Mielul Sfânt ce ne-a răscumpărat.

Ajută-mi, Doamne, chiar printre suspine
Cu bucurie crucea a-mi purta,
Să fiu un vas curat, umplut de Tine,
Ca să mă foloseşti în slujba Ta.

Vasul cel plin, tace, bine se ştie,
Chiar dacă-i scuturat sau e lovit,
Pe când cel gol doar face gălăgie
Să fie remarcat şi auzit.

Fiţi plini de Duh, prin Duhul Sfânt să spuneţi
Doar Adevărul Sfânt cum este scris.
În inima celor ce-ascultă puneţi
Sămânţa bună, fără compromis.

Cuvântul semănat îi va atinge,
Nu e nevoie de prea multă ştiinţă,
Doar Duhul Sfânt pe păcătoşi convinge,
Iar mântuirea vine prin credinţă.

Pe nou născuţi să-i ajutăm să crească,
Cuvântul Sfânt să fie nelipsit,
Să-i învăţăm ca totul să păzească,
Aşa cum Dumnezeu ne-a poruncit.

Pe-ogorul proaspăt cel rău îndrăzneşte,
S-arunce cu neghină şi pietriş,
Nu vă miraţi că şi neghina creşte,
Dar e-aruncată-n foc la seceriş.

Fiţi gata dar, să duceţi Vestea Bună,
Să seceraţi recolta însutit,
Ca Domnul Secerişului să spună:
- "Vino, rob bun, ca să fii răsplătit!"
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/17802/fiti-plini-de-duh