Invocare de Ziua Cincizecimii
Autor: Marinau Daniela
Album: Profeții
Categorie: Cincizecime
Sfântul Duh, din slăvi celeste,
Să ne umple azi pe toţi!
Caci făgăduinţa este
Pentru noi, fii şi nepoţi!

Duhul Sfânt, care purcede
De la Tatăl, dar prin Fiu,
Cade peste cel ce crede
Şi-l botează, dacă-i viu.

Mai întâi, regenerează:
Naşterea din nou-să-nceapă;
Gândul de botez creează,
Şi în Spirit, dar şi-n apă!

Cum botează Duhul Sfânt?
Ungerea o dă-pe loc?
Mai întâi, suflă ca Vânt,
Apoi, arde ca un Foc...

Pleava spulberă din viaţă,
Să rămânem grâu curat:
Să putem contempla Faţa
Celui Sfânt şi-Adevărat.

Să ai inima curată
Prin mărturisire sfântă,
Viaţa să-ţi fie predată
Şi vei ajunge la Nuntă.

Doar prin naşterea de sus,
Şi din apă, şi din Duh,
Vezi Regatul lui Isus
Şi-L vei săruta-n văzduh!

De-ţi păstrezi albul veşmânt
Şi de-l înălbeşti mereu,
Prin lacrimi şi Sânge Sfânt,
Vei vedea pe Dumnezeu!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/177465/invocare-de-ziua-cincizecimii