Am să Te caut
Autor: Maria Luca
Album: cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Am să Te caut în dimineți cu soare
Și-n zile-n care cerul va mai plânge...
Am să Te caut în clipe fericite
Și-n clipe când durerea mă va frânge...

În trandafiri înlăcrimați de rouă
Te voi căuta cu dorul fremătând...
În aripa deschisă pentru zbor
Ce poartă către Tine al meu gând...

Am să Te caut în vorba înțeleaptă
Și în surâsul de pe-al mamei chip...
Am să Te caut în dragostea din oameni
Și-n urma ce-ai lăsat-o pe nisip...

În cămăruță când m-aplec în rugă
Te voi căuta cu inima arzând
În versul de-nchinare și mărire
Ce către ceruri îl înalț cântând...

Am să Te caut în dimineți cu soare
În tot ce am și-n tot ce îmi vei da
Și de prezența Ta n-o voi simți
Chiar și în cer cu dor Te voi căuta!

Vulcan-20-05-2018
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/177414/am-sa-te-caut