Dumnezeu e asa cum e El, nu cum vrem noi
Autor: Ciprian Dobocan
Album: Cuvinte pentru cei ce asculta
Categorie: Atributele Lui Dumnezeu

 

Trăim vremuri ciudate în care parcă tot mai mult se pune la îndoială adevărul, iar răului i se spune bine sub o formă mascată. Oamenii care ar trebui să proclame adevărul fără echivoc îi duc pe alții în rătăcire și vezi cum un orb conduce pe un alt orb. Uităndu-mă la ultimele declarații ale Papei îmi dau seama că diavolul lucrează în interiorul bisericii cu aceeași râvnă cum o face și în afara bisericii. Ascultați ce spune Papa: "Nu putem continua să încercăm să vorbim publicul nostru într-o lume cu totul nouă, cu o carte care are mii de ani. Noi pierdem urmași și trebuie să mergem un pas mai departe în căutarea modernizării bisericii, să rescrieți Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă numai Vechiul Testament, în care există anumite pasaje, este mai bine să nu se repete. “ iar aceasta e doar o parte, în ultimele sale revelații, Papa Francisc a spus: “Prin umilință, cercetarea sufletului și meditație, prin rugăciune, am reușit să înțelegem anumite dogme. Biserica nu mai crede într-un iad în care lumea trebuie să sufere. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci să îmbrățișeze. Ca și fabula despre Adam și Eva, iadul nu este decât un mecanism literar. Iadul nu este decât o metaforă pentru sufletul izolat care, ca toate sufletele, va ajunge să se unească în iubire cu Dumnezeu”.

 

Într-un discurs șocant, Papa Francisc a declarat că: Toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele. Ce alt fel de adevăr există?  În trecut, Biserica a fost dură cu cei pe care îi considera că greșesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc.

 

Astăzi, nu mai judecăm pe nimeni. Ca un tată iubitor, niciodată nu ne condamnăm copii. Biserica noastră este destul de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru viață și pentru alegeri! Pentru conservatori și liberali, chiar și comuniștii sunt bineveniți și ni s-au alăturat. Cu toții îl iubim și ne închinăm la același Dumnezeu.”

 

Nu știam câți romano catolici sunt dar m-am îngrozit când am descoperit că din 2.2 miliarde de creștini, acest om vorbește la 1.2 miliarde de oameni. Gândiți-vă că acest om are un statut privilegiat în biserica catolică, și majoritatea credincioșilor îl consideră ca fiind trimisul lui Dumnezeu pentru Biserica Catolică, deci ce spune el trebuie să fie important. Abia acum îmi dau seama câtă dreptate a avut cineva care a spus că lupta de câștigare a bisericii se dă la vârful ei, dacă-l câștigi pe cel care conduce ai câștigat marea masă de oameni.

 

Și totuși, cum trebuie să mă raportez eu ca și creștin la toate lucrurile acestea? În primul rând trebuie să am o imagine corectă despre Dumnezeu.

 

Din cauză că avem un Dumnezeu cu care nu ne putem juca după bunul nostru plac (deși unii o fac cu atâta nonșalanță), una din principalele responsabilități a unui credincios este de a-și forma o imagine exactă, precisă despre Dumnezeul căruia i se închină cu viața lui. Nu poți să îți faci în mintea ta o icoană cu trăsăturile lui Dumnezeu care îți plac mai mult iar pe restul să le excluzi pe principiul că nu îți convin sau că sunt depășite de acum mii de ani, și astfel să te închini unui Dumnezeu ciuntit după placul tău. Nu tu îl modelezi pe Dumnezeu ca să arate cum vrei tu, ci El te modelează pe tine ca să arăți cum vrea El.

 

Deși Dumnezeu este complex, ne place să luăm din El doar o parte din atributele sale care ne convin dar în același timp nu ne place să ne uităm la un portret în care pictorul nu a dorit sa picteze nasul, ochii și gura persoanei din portret. Lumea vrea să se uite la imagini perfecte din această cauză programele de editare a pozelor prin care poți să faci ca tenul să îți arate mai bine sau buzele să fie mai roșii au mare succes, nu ne place imaginea reală cu defecte ci una idilică, perfectă. La fel este și modul în care ne raportăm la Dumnezeu, trebuie să luăm toate atributele Sale nu doar cele care ne plac pentru că altfel ne închinăm unui Dumnezeu plămădit de imaginația noastră și călcăm astfel prima poruncă: Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.   

 

Când te uiți la Dumnezeu și încerci să îl înțelegi din Cuvântul Său, trebuie să te uiți cu băgare de seamă pentru că altfel ajungi să spui, ca mulți de altfel, că Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu al contradicțiilor pe când de fapt El este un Dumnezeu al contrastelor, un Dumnezeu complex care poate fi și iubitor dar și mânios, atribute care nu se exclud unul pe altul.

 

Pentru a înțelege mai bine ce fel de Dumnezeu avem, ne vom uita la o parte din atributele Sale fără a avea pretenția că le-am detaliat pe toate, fiecare din noi având obligația să își formeze imaginea exactă și completă a lui Dumnezeu. Ne vom uita doar la cele care în ochii unora sunt contradicții și din această cauză nu consideră Biblia ca fiind valabilă.

 

Iubitor – Mânios

 

Domnul mergea inaintea lor, ziua intr-un stalp de nor, ca sa-i calauzeasca pe drum, iar noaptea intr-un stalp de foc, ca sa-i lumineze, pentru ca sa mearga si ziua si noaptea. Stalpul de nor nu se departa dinaintea poporului in timpul zilei, nici stalpul de foc in timpul noptii. (Exod 13:21-22)

 

Aici îl vedem pe Dumnezeu manifestându-și iubirea față de popor prin grija care le-o poartă, este asemenea unei păsări care își ține sub aripi puii. El le poartă de grijă arătându-le drumul, dându-le apă din stâncă și mană de pe câmp. Avem în fața ochilor un Dumnezeu iubitor dar nu după mult timp lucrurile iau o înturnură care îl fac să spună: "Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: "Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!" Domnul a zis lui Moise: "Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare." (Exod 32:7-10)

 

Același tip de atitudini le găsim si la Domnul Isus, se îngrijeste de mulțimi, le dă învățături, le dă hrană și le vindecă bolnavii dar în una din zile când intră în templu e plin de mânie,  răstoarnă mesele schimbătorilor de bani și îi scoate afară.

 

Stau și mă întreb, cum ar fi fost ca Dumnezeu să fie doar iubire? Când poporul și-a făcut vițelul de aur să se ducă în fața lor implorându-i să nu facă una ca asta? Sau când Hristos a vazut în ce s-a transformat Templul să fi spus ceva de genul Lasă că măcar Templul e în picioare și oamenii își vor aduce aminte că au un Dumnezeu?

 

Iertător – Cu limite

 

Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: "Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!" (Matei 9:2)

 

Hristos are puterea să ofere iertare și o face acolo unde vede pocăință și credință, însă în același timp ori de câte ori are prilejul trage semnale de alarmă în ceea ce privește joaca cu păcatul, ne transmite că totul are o limită.

 

Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei. (Matei 18:8-9.

 

Milos – Tăios

 

Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: "Nu plânge!" Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: "Tinerelule, scoală-te, îţi spun!" (Luca 7:12-14)

 

Dumnezeu este un Dumnezeu căruia îi pasă de problemele oamenilor, se apropie de ei și vrea să le rezolve, are milă față de noi. Dar în același timp când vede că oamenii își pun măști și sunt prefăcuți, este tăios cu ei.

 

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi; de aceea veți lua o mai mare osândă. (Matei 23:14)

 

Calm – Vulcanic

 

Le-a spus o altă pildă, şi anume: "Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala." Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: "Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii." (Matei 13:33-35)

 

Din toate evangheliile putem vedea că una din trăsăturile Domnului Isus era calmul, iar lucrul acesta a atras și mai mult mulțimile la El, dar când șimțea că unii încearcă să îl prindă la colț devenea vulcanic:

 

Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: "Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!" Drept răspuns, El le-a zis: "Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona. (Matei 12:38-41)

 

 

 

Gelos  – Te lasă să alegi

 

Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare pe care ţi-a oprit Domnul Dumnezeul tău, s-o faci. Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. (Deuteronom 4:23-24)

 

Dumnezeu este un Dumnezeu gelos care ne vrea doar pentru El, dar nu a făcut din noi niște marionete iar EL să stea în ceruri să tragă de ațe ca noi să facem un lucru sau altul, ci ne dă posibilitatea să alegem dacă vrem să ascultăm de El. A oferit această posibilitate lui Ada și Eva, celor pe care i-a scos din țara Egiptului:

 

Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul.  Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El: (Deuteronom 30:19-20)

 

 Același lucru este valabil și pentru noi azi, ne lasă să alegem, deși poate unii dintre noi cred că ne-am dori ca mulți dintre cei dragi ai noștri să nu fie lăsați să aleagă, ci să fie forțați de Dumnezeu să se întoarcă acasă ….. dar nu acesta e Dumnezeul nostru.

 

Ce fel de credință transmitem noi mai departe copiilor noștri, una în care toate lucrurile sunt permise pentru că Dumnezeu e dragoste? Sau încercăm în primul rând noi să-l descoperim pe Dumnezeu așa cum e El iar apoi să ne învățăm copii să facă la fel.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/176396/dumnezeu-e-asa-cum-e-el-nu-cum-vrem-noi