Către Dumnezeu iar strig
Căci mi-e sufletul o rană
El mă scapă de minciună
Și de limba cea vicleană.

Ce prisos mi-ar fi pe lume
Și ce tainică înălțare
Mi-ar aduce să fiu scribul
Unei limbi amăgitoare?

O săgeată înfiptă-n
Pieptul celor care sufăr,
Un jeratec care arde
Între tufe de ienupăr.

Vai de mine-am fost în Meşec
Oaspete fără de har
Și-am sălășluit cu trupu-n
Corturile lui Chedar.

Vai, prea mult amar de vreme
A trăit sufletul meu
Cu cei ce voiau războiul
Nu pacea lui Dumnezeu.