Psalmul 203
Autor: Cristian Dume
Album: fara album
Categorie: Diverse
Miroase-a Tine, Doamne, în natură
Și-n fulgii coborâți de nicăieri;
În spicele de grâu înfipte-n zgură
Miroase-a Tine, Doamne, -n primăveri.

Miroase-a Dumnezeu în dimineață
Și-n ciripitul păsărilor vii;
În ghioceii rumeniți la față
Și-n frunzele căzute, aurii.

Miroase-a Tine, Doamne, în lumină
Și-n soarele mereu strălucitor;
În inima de fiu fară de vină
Miroase-a Tine, Doamne, -n orice dor....
Miroasea-a Tine, Doamne, în iubire
Și-n orice legământ armonios;
În culmile de milă și jertfire,
Miroase, Doamne, un plăcut miros.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/175766/psalmul-203