Stai trează! Veghează! Perseverează!
Autor: Lidia Cojocaru
Album: Mireasma cerului
Categorie: Slujire
Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului. Mat. 25:13.


Veghează! Veghează! Veghează!
Fin trează! Fii trează! Fii trează!
Mireasă, spune ești tu gata? ! ?
- Vine Mirele, răsplata!

Spune! Spune-L mai iubești?
Spune! Spune-L mai dorești?
Patima, păcatul, firea,
Nu au adormit privirea?

Nu ai obosit pe cale?
Nu ai ațipit în vale?
Falsa lumii strălucire,
Nu te are-n amăgire,

În orbire, moleșeală,
Neveghere, amorțeală?
Scoală! Scoală-te, fii gata!
Privește-n jur, natura toată

Îți prevestește și îți spune:
Pe genunchi în rugăciune
Și-n Cuvânt perseverează!
Luminează! Luminează!

Mai ai haina cea de nuntă?
Cât ar fi lupta de cruntă -
Nu da înapoi un pas!
În pustie, fii un glas!

Cheamă cu-ndrăzneală! Cheamă!
Fără teamă! Fără teamă!
Ce-i în Hristos - rămâne, ține!
Mirele tău - vine! Vine!

Ești tu gata? Ești tu gata?
În Mare Preț răscumpărată -
Biserică, perseverează!
Așteaptă-L! Neîncetat veghează!

Zmulge din foc! Anunță! Cheamă,
La Iubire fără seamăn!
Și doar în sus, în sus privirea -
Vine! Vine Izbăvirea!


12 / 03 / 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/175303/stai-treaza-vegheaza-persevereaza