Încredinţare în lucrare
Autor: Nelu Tripon
Album: Comori pentru cer
Categorie: Diverse
Ce poate fi mai măreţ şi sublim în astă viaţă
Decât a Duhului şoaptă sfântă, dulce şi măreaţă
Iar dacă o desluşeşti ea sună clar şi precis
„Vrei ca în lucrarea sfântă să fii şi tu un: „TRIMIS"?

Multora le-a şoptit Duhul, unii... Da, l-au înţeles
Alţii chiar l-au refuzat, căci pentru ei n-avea sens
Ferice însă de-aceia ce au zis: M-am hotărât,
Iată-mă trimite-mă aşa cum e stabilit

Cu Domnul merg orişiunde, orişicât va fi de greu
Chiar de lupta va fi aspră, fericit voi fi tot eu
Căci am o nădejde vie, Domnul mă va răsplăti
Şi El ştie cum s-o facă... O aştept aceea zi.

Cel ce intri în lucrare ai un har deosebit
Peste tine se pun „Mâini" ca să fii desăvârşit
Prin punerea mâinilor eşti astfel încredinţat
Pentru o lucrare sfântă... Dar şi tu să fii curat

Clipa asta minunată îţi va da imbold în toate
Că nu-i o lucrare simplă, ci măreaţă pân' la moarte
Nu te-ai angajat cu sila s-o duci la îndeplinire
De aceea fă-o bine cu jertfă şi cu iubire.

Ştim nu e uşoară clipa dedicării în lucrare
Căci tot sensul vieţii tale va fi într-o transformare
Tot ce-ai preţuit mai mult dându-le un loc de frunte
Vor deveni secundare, ca alte lucrări mărunte.

Dumnezeu va ocupa de-acum primul loc în tine
Şi aşa să fii tot timpul cât în viaţă te va ţine
Nu concepem nici o clipă să nu fie tot la fel
Ca să poţi zice oricând: În mine trăieşte El.

Posedând astfel de stare vei fi mare lucrător
Ne-nfricat vei face totul gândind doar la viitor
Gândul morţii va dispare, vei fi umplut cu putere
Vei face lucrări măreţe aşa cum Domnul le cere.

Prin vorbire, rugăciune şi demoni vei alunga
Când vei cere vindecare, unii se vor vindeca
Vei lua în mână şerpi fără să îţi facă rău
De vei bea ceva de moarte te va salva Dumnezeu.

Acestea lucrări măreţe sunt semne spuse de EL
Ca lumea să recunoască pe acei trimişi de Cer
Dar mai sunt şi alte lucruri ce dovedesc cu tărie
Pe acei ce sunt TRIMIŞI şi cu EL vor să rămâie

Vor avea iubire sfântă dovedită-n orice loc
Prin ei mulţi vor fi salvaţi, mântuiţi ca şi prin foc
Roada Duhului prin ei va fi vădit dovedită
Lucrarea ce o vor face pe veci va fi întărită.

Vor risca ducând Cuvântul chiar la triburi canibale
Vor trăi în plină junglă cu tot soiul de-animale
Vor sta ani în şir acolo să-nţeleagă limba lor
Să le traducă Cuvântul şi să-l dea la cei ce-l vor.

Pentru astfel de lucrare la cari Domnul i-a chemat
Au lăsat totul acasă şi pe Domnul l-au urmat
Cei căzuţi la datorie au fost supliniţi urgent
De cei dragi rămaşi acasă, spunând lucrării: „PREZENT"

Dumnezeu nu va rămâne fără lucrători TRIMIŞI
Chiar dacă s-ar auzi că au fost ucişi, închişi...
„ŞAPTE MII" mai am în slujbă spunea Domnul lui Ilie
Să nu crezi că eşti doar singur în a Mea Împărăţie

Milioane sunt şi astăzi TRIMIŞI în a SA lucrare
Ca să ducă vestea bună în această lume mare
Cuvântul are menirea întâi ca să mântuiască
Pe cei ce se-ncred în EL şi doresc ca să-l primească.

Dar va fi de mărturie pentru cei ce nu-l primesc
Ci din contră îl refuză, îl resping, îl necinstesc
Va fi mare tragedie pentru astfel de grupare
Când pentru o veşnicie vor gusta chinuri amare

Cel ce-ai avut astăzi harul s-auzi despre-a SA lucrare
Nu mai sta acum pe gânduri, nu mai sta în nepăsare
Acceptă-l pe Domnul ISUS să intre-n inima ta
Să primeşti azi aprobare pentru Cer şi Slava SA.

Iar acei ce în lucrare au fost azi încredinţaţi
Să nu uite nici o clipă că au şi surori şi fraţi
Vă purtăm în rugăciune, vă susţinem tot mereu
Ca în părtăşie sfântă să fim şi în Cerul Său.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/17503/incredintare-in-lucrare