În țara de lumină când voi sfârși cărarea,
Ca un izvor în mare când m-oi vedea ajuns,
Îmi voi pleca genunchii pentru întâia oară
La poarta veșniciei când m-a-ntâlni Isus.

Îmi voi pleca genunchii pe treptele iubirii
Ca cerbul spre lumina izvorului, setos,
Ca vulturul cu aripi îmbrățișând pământul
Mă voi pleca în fața măririi lui Christos.

Și-atuncea-mi s-or deschide și ochii de lumină
Și inima, și gândul, și zâmbetul stingher...
Și-oi fi ca o minune în mâinile iubirii
Îmbrățișând albastrul a celorlalte zări.

Eu nu știu care strune îmi vor spori cântarea,
Eu nu știu care înger m-ar face fericit
De n-oi ajunge țara luminilor stelare
Ce-o port de-acuma, Doamne, în suflet și în gând.

Eu nu știu dacă viața-mi va da vreo alinare,
Eu nu știu dacă ochii m-or face să privesc
Minunea învierii în orice primăvară
Și-n orice fir de iarbă un suflu Părintesc...


Spre țara de lumină mai am puteri în suflet
Cât gândul mi se ține de Soarele frumos,
Cât mai vibrează-n sânge lumina veșniciei,
Cât mă mai ține brațul iubirii lui Christos.

De-aceea mi se-ndreaptă cărarea către Tine
Ca un izvor în mare, ca soarele spre-apus
Și cred că-n veșnicie, la poarta de lumină
Mă va-ntâlni atuncea iubirea Ta, Isus!

Iasky 5 martie 2018