În sfânta-Ți bunătate
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Pâinea Vieții
Categorie: Laudă și închinare
Oricât de nestatornici suntem
Şi-oricât de mult am murmura,
În marea, sfânta-Ți bunătate,
Tu nu ne laşi din mâna Ta!
Ne ocrotești în orice clipă,
Pui pace-n suflet şi în gând,
Ispitele când dau târcoale,
Tu ne ascunzi în legământ!

Ne dai imbold înspre mai bine,
Ne spui să nu privim 'napoi,
Prin văi de plângeri dacă trecem,
Tu şi acolo ești cu noi!
O, Doamne, câtă măreție
Şi dragoste în Tine ai,
Că ne iubești așa cum suntem,
Că ne-ai croit un drum spre rai!

Ajută-ne să luăm aminte
Şi să-nvățăm a Te sluji,
Când firea vrea a fi mai tare,
Tu să ne-nveți a ne smeri.
Căci nu am fi nimic sub soare,
Dacă Tu, Doamne, nu ai fi,
Ne-ai dat valoare la Golgota
Şi ne-ai făcut ai Tăi copii.

De-aceea, azi, cu umilință,
Ne apropiem de Tronul Tău
Şi Te rugăm, ne iartă Doamne,
Când facem numai ce e rău!
Ne spală de păcat şi zgură
Și arde tot ce e murdar,
Să Te urmăm pe Cale, Doamne,
Căci Tu ne eşti al vieții far!

Îți mulțumim pentru Viață,
Pentru-Adevăr, pentru Lumină,
Cu Tine vrem Mărite Isus,
Să stăm de veghe, în grădină.
Să ne rugăm apoi cu lacrimi,
Să ne sfințim, căci doar așa,
Primi-vom mântuirea sfântă
Şi vom striga "Aleluia!"

04/03/18, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/174572/in-sfanta-ti-bunatate