Rămas-au numai amintiri
Din tot ce a fost cândva frumos,
Din focul marilor iubiri
Din promisiuni în mânăstiri
Și din idealul luminos.

S-au dus ca apa unui râu
Și niciodată nu se-ntorc,
Le-am pus în cui, le-am prins în brâu...
Doar cărțile vag le descriu
Și câte-o lacrimă mai storc...

Se sting încet ca un fitil
Din candele și felinare,
Se-ndepărtează-ncet, tiptil,
Se estompează-apoi subtil
Și totul trece în uitare...

Of, amintiri amăgitoare,
Ce dureros ne chinuiești!
De ce nu se pot șterge oare
Momentele cele amare,
Și de dureri să ne ferești? !

Aș da orice să se întoarcă
Acele clipe de extaz,
Când totul era miere parcă,
Flori și plutiri line pe barcă
Și nici o urmă de necaz.

Eu cred în altă existență
Unde vom retrăi ce-a fost,
O lume fără violență,
Plină de-a Domnului prezență
Și de-ntristări, la adăpost.

Cred în speranța împlinirii
A tot ce-n suflet ne-am clădit,
În sărbătoarea re-ntâlnirii
În veșnicia fericirii
Și-n Raiul sfânt și strălucit.

Unde nu vor mai fi suspine
Nici lacrimi, nici dezamăgiri,
Ci numai dimineți senine
Și ape limpezi, cristaline,
Și doar frumoase amintiri.