Curaţi şi sfinţi prin Domnul Isus Hristos
Autor: Sferciuc Constantin
Album: Râurile Edenului
Categorie: Evanghelizare
Curaţi şi sfinţi prin Domnul Isus Hristos

Curaţi şi sfinţi prin Domnul Isus Hristos
Suntem, căci Cuvântul Său e viu şi lucrător,
Am fost altădată necurat, păgân şi păcătos,
Eram din fire un păcătos greşit şi dispreţuitor.

Dar S-a îndurat Dumnezeu şi de mine,
A scris în dreptul păcătosului de mine iertare,
M-a curăţit, m-a sfinţit şi mi-a dat drepturi depline
Şi mi-a făgăduit o moştenire foarte mare.

Îi mulţumesc pentru cuvântul adevărului Său
Ce mă sfinţeşte şi mă ajută în lucrările Sale
Să fiu curat, plin de pace, biruitor asupra celui rău
Şi îmi dă har şi înţelepciune în adunările duminicale.

Şi în zilele celelalte harul mereu îmi sporeşte
Căci mă rog şi cer să nu fiu slab în cunoştinţă
Căci Dumnezeu în lucrările Sale ne foloseşte
Şi prin Adevăr, El să dea ascultătorilor credinţă.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/172918/curati-si-sfinti-prin-domnul-isus-hristos