Vai, noi am strâns...
Autor: Valentin Popovici
Album: Ape De Odihnă
Categorie: Diverse
Vai, noi am strâns arginţii-n buzunare
Şi bogăţii-n hambarul cât mai mare...
Iar El, Isus, Îşi strânge-o moştenire
Din cei răscumpăraţi de la pieire!

Noi căutăm un loc de veselie,
Iar El aşteaptă lucrători în vie.
Ne lăudăm cu case şi palate,
Iar El, Isus, vrea suflete salvate.

Noi cântărim foloasele ştiinţei,
El rănile şi drumul suferinţei.
Nouă ne plac aplauzele multe,
El capătă sudalme şi insulte.

Noi agăţăm un crucifix în ramă
Şi diplome-n vitrine de reclamă,
Iar El ne cheamă-n rana care doare,
La umilinţa jertfei pe altare.

Vai, cât de mult ar trebui să plângem,
Şi inima în hohote s-o frângem!
Isus Hristos ne dă cerească mană,
Iar noi râşnim la moara filisteană!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/17290/vai-noi-am-strans