E har ca să fim împreună
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Cină
1. E har ca să fim împreună,
În Casa în care domnești,
Când frații cu drag se adună,
Acolo prezent, Doamne, ești.
/: E locul în care slujirea
E pusă ca jertfă pe-altar
Căci focul ce-o arde-i iubirea
Născută-n dureri, la Calvar: /

2. E har ca să fim sub pecetea
Acelui ce viață ne-a dat,
Căci toate prin Sine există
Și lumea prin El s-a creat.
/: Iar dacă puterea e slabă,
Un mijloc prin Duhul avem:
Să cerem la Tatăl degrabă,
Izbânda, căci fii Îi suntem. : /

3. E har că avem libertate
Și frații avem lângă noi,
Atâți sunt robiți, sunt departe,
O, Doamne, fii astăzi cu noi!
/: Te-ndură de cei ce suspină,
Nădejdea în Tine și-au pus.
Când plâng, Tu durerea le-alină,
În Tine ne-ncredem, Isus! : /

C: /: E har că prin jertfa deplină,
Prin Cel pironit pe Calvar,
Noi stăm împreună la Cină,
Iertare primim azi în dar. : /
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/172633/e-har-ca-sa-fim-impreuna