Și-n viața mea s-a născut Mesia
Autor: George Cornici
Album: Versuri printre pelerini
Categorie: Nașterea Mântuitorului
S-A NĂSCUT ȘI-N VIAȚA MEA. . .

Când s-a născut Mesia în viața mea pustie
Am tresărit o clipă dar, am privit spre Cer
Și mi-a pătruns în suflet sublima melodie
Și-a părăsit lăuntrul sinistrul Lucifer.

Eram în drum spre grota eternelor regrete
Când m-a trezit din starea ființei fără țel
S-a dărâmat, îndată, acel înalt perete
Și-am înțeles chemarea din dulcele apel.

Am auzit o voce duioasă, captivantă
”Spre-a-ți transforma natura voit-am să cobor
Să poți să înțelegi că viața-i importantă
Ca sufletul să vrea spre Slavă să-și ia zbor. ”

Miracolu-ntrupării m-a cucerit îndată
În iesle se schimbară suflare, cuget, gând
Și-a început să cânte făptura-mi dezlegată
Cu-adâncă bucurie pe Fiul onorînd.

Mi-a îndreptat privirea nu spre nefericire,
Nici spre tumultul lumii intens și aberant
Ci spre senina zare cu porți spre moștenire
Să nu mai fiu cu simțul în veșnicul neant.

Azi gândul iar îmi zboară spre noaptea cea de taină,
Spre Pruncul ce-a crescut să-mi fie Salvator
Să pot să mă-nveșmânt cu o cerească haină,
Spre Patria iubirii să fiu explorator.

S-a stabilit Unirea – o sfântă alianță
La ieslea Întrupării când alt dor s-a născut
Și n-am mai vrut valori ieșite dintr-o zdeanță
Căci era Împlinirii atunci a apărut.

Când s-a născut Mesia în viața-mi ofilită
Speranțele zdrobite îndat-au înverzit
S-a transformat în iesle ființa-mi răscolită
Și merg spre Plaiul sfânt de El călăuzit.

George Cornici/22 Dec. 2017


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/172048/si-n-viata-mea-s-a-nascut-mesia