Parcă un văl mi s-a luat de pe ochii întunecați!


Nu-i iertare pentru mine-
Am făcut atâta rău;
Pamântul nu mă mai ţine,
L-am rănit pe Domnul meu.

Numai rele am făcut,
Şi-am trăit cum am poftit,
Am fost un om încrezut,
Deşi multe am pătimit...

N-am ţinut cont de cei buni
Care, bine mă-nvăţau;
Pe toţi îi numeam 'nebuni'
Căci mereu mă tachinau

Ba să mă despart de lume,
Să fiu mai evlavios,
Îmi spuneau doar lucruri bune
Şi îmi vorbeau de Hristos.

Eu, n-aveam nimic de-a face
Cu acest Hristos; acum,
Doream să mă lase-n pace
Şi să-mi văd de al meu drum...

Eu, aşa gândeam mereu
Că-s prea tânăr de credinţă
Că acum e rândul meu,
Să am propria-mi voinţă,

Să fac tot ce-mi place mie...
Când bătrân voi deveni,
Poate atunci are să-mi vie
Vreun gând... si m-oi pocăi...

Doar târziu am înţeles
Rolul şi menirea Sa,
Şi nu vreau să mai dau greş.
În dar, Îi dau inima.

Parcă un văl mi s-a luat
De pe ochii întunecaţi
Altfel văd, e minunat,
S-am în jur atâţia fraţi

Ce se roagă pentru mine
Şi pentru viitorul meu,
Să ajung şi eu cu bine
La cer, lângă Dumnezeu!

Amin

Câmpia Turzii, 6 decembrie 2017