Noi suntem fii de Împărat!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

Eu nu-s mai mult decât un abur
Și nu-s mai mult ca frunza-n vânt. . .
E viața mea un vis, o clipă,
Sunt doar o umbră pe pământ
Și anii vieții mele trec
Mai repede ca niciodată
Și parcă văd în depărtare
Pe Cel ce-n ceruri mă așteaptă. . .
Noi nu suntem pe-acest pământ
Decât drumeți spre veșnicie
De noi depinde cum străbatem
Plini de-ntristări sau bucurie
Dar când avem un Tată Sfânt
Ce-i lângă noi ca Bun Păstor
De ce să plângem? E cu noi!
Ne e și Stâncă și-Ajutor!
Chiar dacă suntem doar un abur
Ce se topește și-i uitat
Noi să trăim frumos. . . ferice
Căci suntem fii de Împărat! ! !

Vulcan-24-11-2017
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/169757/noi-suntem-fii-de-imparat