Ce spune Biblia despre rolul bărbatului în căsătorie?
Autor: Vasile Filat
Album: fara album
Categorie: Căsătorie

Post-modernismul în care trăim, încearcă să răstoarne valorile fundamentale şi să schimbe felul oamenilor de a percepe lucrurile. Femeile, pe unde de voie, pe unde de nevoie, au ajuns să preia rolul bărbaţilor şi, aceasta, în cele din urmă, aduce lipsă de armonie în familii şi societate. Pentru că dorim să trăim potrivit cu scopul pentru care ne-a creat Dumnezeu, pentru că vrem să avem familii puternice şi pentru că vrem să reflectăm caracterul lui Dumnezeu în toate, este important pentru fiecare bărbat să cunoască ce aşteaptă Dumnezeu de la el în căsătorie. Este necesar pentru fiecare femeie să cunoască rolul bărbatului ca să nu i-l preia, ci invers, să-l ajute şi încurajeze pe soţ în rolul stabilit de Dumnezeu pentru el. Deci, care este rolul bărbatului în căsătorie?

Să-şi iubească soţia

În Epistola către Efeseni, Apostolul Pavel a scris:

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup. ” Taina aceasta este mare –(vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). – Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat. (Efeseni 5: 25-33)

Aceasta este cea mai importanta poruncă ce ţine de rolului bărbatului în căsătorie şi realizarea ei va aduce după sine împlinirea tuturor celorlalte. De la fiecare bărbat, Dumnezeu aşteaptă să-şi iubească soţia ca şi Hristos Biserica şi aşa cum îşi iubeşte cineva trupul său propriu. Atunci când un bărbat arată o astfel de iubire faţă de soţia sa, prin aceasta arată tuturor oamenilor dragostea pe care o are Isus Hristos faţă de Biserica Sa.

Să-şi admire soţia

Când i-a creat Dumnezeu pe Adam şi Eva, primul bărbat şi prima femeie, iată ce a zis bărbatul când a văzut pentru prima dată femeia:

Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om. ” (Geneza 2: 23)

Expresia „iată în sfârşit” arată admiraţie pentru cineva care era dorit mult şi aşteptat. Astfel de atitudine trebuie să aibă fiecare bărbat faţă de soţia sa în toate zilele petrecute în căsătoria.

Să se dezlipească de părinţii săi

După citirea titlului acestui articol, cititorul ar putea crede că punctul acesta este în afara subiectului nostru. Nu chiar aşa. Când a adus-o Dumnezeu pe Eva la Adam, a zis:

De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. (Geneza 2: 24)

Prin aceasta Dumnezeu nu vrea să zică că copiii ar trebui să-şi nesocotească părinţii sau să nu se îngrijească de ei. Dar din momentul căsătoriei, fiecare bărbat trebuie să fie conştient că relaţia cu soţia este prioritate şi nu va admite ca părinţii să-i controleze această relaţie sau să manipuleze. Părinţii înţelepţi nu vor face aceasta nici odată, dar nu toţi părinţii sunt la fel de înţelepţi. Cunosc pe cineva, care după căsătorie a lăsat ca mama lui să aibă un control până acolo că ţinea la sine banii lor şi hotăra ce haine să cumpere soţia lui. Căsătoria lor n-a durat mult, iar el a ajuns foarte nenorocit. Eu însă, încă pe atunci l-am avertizat nu o singură dată că aşa va sfârşi dacă nu se dezlipeşte de mama sa ca să se alipească de soţie. În acelaşi timp, fiecare bărbat trebuie să fie conştient că atunci când se căsătoreşte, este dator să-şi întreţină familia şi să se îngrijească de părinţii săi şi ai soţiei. Iar dacă părinţii le acordă un ajutor material la o anumită perioadă, să o primească ca o binecuvântare şi nu ca ceva obligatoriu.

Să se lipească de nevasta sa

Înţelesul primar al acestei porunci ţine de relaţia intimă a cărei iniţiator trebuie să fie bărbatul. Să nu creadă însă cineva că este greşit sau ceva rău ca soţia să vină cu iniţiativa în relaţiile intime. Doar că fiecare bărbat trebuie să ştie că Dumnezeu îl vrea să fie cu iniţiativă, atât în ceea ce priveşte zidirea relaţiei cu soţia sa, cât şi în celelalte aspecte ale vieţii. Atunci când apar situaţii dificile în familie, de la bărbat se aşteaptă să fie cel care caută soluţii, ia atitudine şi acţionează pentru a rezolva acele situaţii dificile.

Să fie transparent în relaţia cu soţia sa

În acelaşi capitol 2 din cartea Geneza, la încheiere, scrie:

Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine. (Geneza 2: 25)

Expresia „erau amândoi goi” implică mai mult decât lipsa hainelor. Bărbatul şi femeie erau deschişi unul faţă de celălalt, având o transparenţă deplină în care nimeni nu se ascunde de celălalt şi nu se teme să-şi spună gândurile de frica că va fi condamnat.

Să fie capul nevestei

Am observat odată, în timpul unei cununii, cum un bărbat, când a auzit acest adevăr, şi-a ghiontit soţia şi i-a spus: „Auzi? Ia bine seama la ce vorbeşte preotul! ” În acelaşi timp, când predau cursul „Căsătorie fără regrete” de multe ori am văzut cum femeile care nu au cunoscut anterior din Cuvântul lui Dumnezeu, când ajung la acest adevăr se arată nemulţumite. Dar, aceasta este ordinea stabilită de Dumnezeu:

Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos. (1 Corinteni 11: 3)

Hristos fiind Capul nostru ne poartă de grijă, ne protejează şi S-a jertfit pentru noi. În acelaşi fel se aşteaptă de la fiecare bărbat să fie capul soţiei şi nu doar unul care dă ordine şi îşi impune voia cu autoritate. Domnul să ajute pe fiecare bărbat să se poarte cu soţia sa, tot aşa cum se poartă Domnul Isus cu noi.

Să dea cinste soţiei

Este greu pentru unii bărbaţi să înţeleagă de ce femeile se aşteaptă să fie tratate cu respect cum ar fi de exemplu, să li se dea mână când coboară din autobus sau pe scară. Dar aşa ne învaţă şi Dumnezeu să procedăm când spune:

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre. (1 Petru 3: 7)

Dumnezeu să ajute pe toţi bărbaţii să-şi îndeplinească rolul stabilit de Dumnezeu şi în felul acesta, să prezentăm lumii caracterul Domnului nostru Isus Hristos.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/169673/ce-spune-biblia-despre-rolul-barbatului-in-casatorie