Vine să colinde
Autor: Sanja Cristea Tiberian
Album: Lumina de pe munte
Categorie: Diverse
Vine să colinde dragostea la uşă
Cu zăpezi pe umeri bate-n uşa mea
Vine să-mi golească ochii de cenuşă
Să-mi aducă-n pleoape stelele de nea.

Stau şi plâng aiurea, parcă sunt departe
Parcă-s o durere, nu mai ştiu nici eu
Rătăcind pe dealuri, cioburile-s sparte
Şi-ntre cioburi singur, plânge Dumnezeu...

(12.12.2003)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/16861/vine-sa-colinde