Te bucură, Maria
Autor: Sergiu Grosu
Album: Pietre de aducere aminte
Categorie: Diverse
Lângă mormânt, afară,
Maria hohotea;
Şi-un molcom vânt bătea
În noua primăvară...

O piatră răsturnată,
Mormântul trist şi gol.
O, marele pârjol
Va înceta vreodată

În inima Mariei,
Înfrântă de tristeţi?
Sfâşietoare ceti
Pun piedici bucuriei...

— Sărmană Magdalina
Cu sufletul de jar,
Ţi-e plânsul prea amar.
Nu-ntrezăreşti lumina

Zvâcnită peste moarte,
Din groapa cea de lut?
Te-ntoarce din trecut
Şi din dureri deşarte

Şi uită răstignirea
Şi rănile adânci...
O, pentru ce să plângi,
Când râde toată firea?

A înviat, Marie!
Isus a înviat!
Nu-L vezi înveşmântat
În haină aurie

Şi nu-I auzi pe cale
Nemuritorul mers?
Întregul univers
Îi cântă osanale...

Te bucură, Maria,
Cu cetele de sus,
Căci înviind, Isus
Ţi-aduce Veşnicia!

Te bucură, vesteşte,
Cântând şi tu, la fel:
— Isus, cerescul Miel,
A înviat! Trăieşte!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/16794/te-bucura-maria