Cine crede
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
Album: Iehova Ire
Categorie: Botez

Cine crede se botează
Să primească mântuire.
Primul pas din ce urmează
A fi lupta spre sfințire.

Cine crede sfânta Carte
Nu trăiește cu-ndoială.
Lasă-ți grijile deoparte:
Prinde crucea cu sfială!

Dă năvală către viață,
Lasă mrejile deșarte!
Cine crede cu speranță
Nu va fi răpus de moarte!

Cine crede se botează,
Căci așa se cere-n Carte!
Cine crede doar, urmează
Calea dreaptă dintre toate!

* * *

Însă voi ce astăzi credeți
Încheind și Legământul,
Nu-ntârziați din cer să cereți
Și puterea și Cuvântul!

Cereți Domnului putere,
Căci, deși e calea dreaptă,
Vine iadul și vă cere
Să-l urmați. Și vă așteaptă!

Mult așteaptă! Chiar o viață,
Ca un leu rotind privirea,
Iar când ești cuprins de ceață,
Stă să-ți fure mântuirea!

Să vă dea Hristos putere
Să pășiți cu-avânt spre zare!
Chiar în ceța de durere,
Chiar sub vântul de-ntristare!

Cereți Domnului putere
Căci păcatul nu se-arată
Ca un demon care cere
Să-ți lași crucea lepădată:

Astăzi este o privire,
Sau o vorbă ce rănește,
Mai apoi o poticnire
Ce amarul îți sporește.

Astăzi doar îngrijorare,
O ispită nevăzută,
Însă mâine lupta-i mare
Și ajunge haina ruptă!

Să vă dea din cer putere
Cel ce a deschis mormântul!
Să aveți prin El vedere
Și să țineți Legământul!

* * *

Cereți Domnului, Cuvântul
Ce L-ați strâns în vreme bună,
Când vă spune multe vântul,
Să vi-l dea ca sabie-n mână!

Să vă dea Hristos Cuvântul
Ce în postul din pustie
Îl rostea spre Legământul
Ce avea etern să fie!

Să vă dea din cer credința
Ce aduce-n pomi doar roade!
Doamne vezi în noi dorința.
Pieptul nost` spre Tine arde!

Vezi cum valuri ne astupă
Cu-ale răului mantale:
Vino, Doamne, și Te luptă
Pentru noi! Și rupe zale!

* * *

Cine crede se botează!
E condiția mântuirii
Pentru omul ce veghează
Să nu calce pragul firii!

Căci botezul e-nceputul,
E un drum cu flori și jale.
Dezlegăm ce-a fost trecutul
Și pornim pe dreapta cale!

Cum pe ceruri, zi și noapte
Se petrec și se urmează,
Tot așa trăim din toate:
Și deșert și sfântă oază.

Dar, prin Cel ce Legământul
A legat prin sfânta Carte,
Chiar deșertul, chiar mormântul,
Devin oaze luminate!

Căci avem credința vie:
Domnul nostru este viață!
Știm că toate, El, le știe!
De ce-am sta cu frică-n ceață?

Întărește-te-n picioare,
Tu, acel ce crezi în cruce!
Dumnezeul tău e mare!
Dumnezeu te va conduce!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/167091/cine-crede