Vino Isus!
Autor: Ana Haz
Album: Aleea sufletului meu
Categorie: Laudă și închinare
Am adunat în suflet răsărituri mii,
Plinind cu rouă, și Dunăre, și Mare,
Și o Betezda a mea vindecătoare,
Dar inima le varsă în lacrimi străvezii,

Căci ea așteaptă veșnicul ei Soare
Neasemuitul Răsărit din veșnicii,
Te așteaptă Isuse, Te-așteaptă să vii
Să-și afle alinul în palmele Tale.

O, vino Isuse cu Razele blânde,
Tu, veșnicul Soare fără apus,
În dulcea minune duios mă cuprinde
Când privesc Răsăritul pe Marea de Sus,
Aur țâșnind din ale Dragostei unde,
Ca al Golgotei Gheizer... Vino Isus!

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/166745/vino-isus