Fixându-și prioritățile
Autor: Dan Day
Album: Devoțional și Cugetare
Categorie: Meditație

 

  Cu toții avem anumite lucruri în viață pe care le credem valoroase. Dar cât de mult dintr-un lucru bun este prea mult? De exemplu, se poate să fii prea religios, prea îngrijorat pentru sănătatea ta sau prea generos? Primul meu instinct este să răspund „Nu. Toate acestea sunt lucruri bune și nici unul dintre noi nu este în pericol să facă prea mult din ele”. Totuși, dacă mă gândesc mai bine, ce putem spune despre o persoană preocupată de mântuirea ei, în timp de nu-i pasă de a altora? Sau dacă cineva face din sănătate dumnezeul lui, punând perfecțiunea fizică deasupra tuturor celorlalte priorități în viață? Și dacă generozitatea cuiva are ca rezultat distribuirea la străini a ceea ce familia are cu adevărat nevoie pentru a supraviețui?

  O persoană cu adevărat sănătoasă caută echilibru, recunoaște un timp și un loc pentru toate. Când vin acasă de la lucru în fiecare seară, fetița mea de doi ani, Caitlin, crede că prima oră a serii este timpul ei. Ea crede că treaba mea este să mă joc cu ea cu cuburile. Acum, o să fiu destul de cinstit să spun că, în anumite seri, nu este cel mai important lucru de pe agenda mea personală. Dar îmi dau seama, de asemenea, că este cu siguranță cel mai important de pe agenda ei. Așa că petrec cele mai multe seri jucându-mă cu cuburile. N-o fac pentru că îmi plac cuburile, ci pentru că o iubesc pe Caitlin.

  Viața este și ea la fel. Alegem componentele din viața noastră nu doar din lucrurile care ne plac, ci din lucrurile care contribuie la ceea ce credem că este valoros. Dumnezeu consideră valoroasă împăcarea noastră cu El și a ne angaja în împăcarea altora cu El, prin mărturisirea despre El, care este deschis, iubitor și gata să accepte. Este aceasta ceea ce alții simt în noi?

  „În viața unui creștin adevărat, nu există lucruri fără importanță… Vom fi judecați pentru ceea ce ar fi trebuit să facem, dar n-am făcut, din cauză că nu ne-am folosit puterile, pentru proslăvirea lui Dumnezeu” (Profeți și regi, p. 357).

  Fă o listă cu cele cinci lucruri care sunt cele mai importante in viața ta.

  A reflectat timpul pe care l-ai petrecut ieri aceste valori?

  Ce schimbări ar trebui să faci ca valorile pe care le trăiești să reflecte valorile pe care pretinzi că le ai?

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/166711/fixandu-si-prioritatile