Tu eşti
Autor: Sebastian Petru Bolba
Album: Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău
Categorie: Diverse
Tu eşti iubirea vieţii mele,
O stea pe bolta-nmiresmată,
Cea mai scumpă dintre perle,
Prinţesă-aleasă, minunată.

Eşti râu de viaţă ce inundă
Al meu suflet zbuciumat,
Noian de pace ce abundă
Şi-mi dă putere ne-ncetat.

Tu porţi în tine al vieţii dar,
Comoara tainelor cereşti,
Plin de-al suferinţelor pahar,
Cu răsplătiri dumnezeieşti.

~ 08.12.2005 ~
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/166126/tu-esti