-Cine-i la hotar?
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Colț stelar
Categorie: Trezire si veghere
- Cine-i la hotar?

Pe-al țării hotar
Sunt lacrimi săpate
De-acei ce își spun
În Domnul, 'soră si frate'.
Ei cheamă în zori
De zi, și în noapte,
Puterea Lui Christos
De rău să îi scape.
Vânturi-vestite
Cu ochii de foc,
Vor să distrugă
Țara din loc.
Plâng în suspine,
Blânde mioare
Inima Domnului
Vor s-o înmoaie,
Că la răsărit
Vântu-a-nebunit!
Aduce ispite
Şi nopți prelungite,
Temeri de jar
Pe-al ţării hotar...
Miorițe plâng,
Cheamă suspinând,
Păstorul să vină
Cu mâna-I divină,
S-alunge pieirea
și pustiirea!
Să țină pe brațe,
Rugi în dulceață.
S-aline poporul,
În Duhu-I fiorul.
Vânturi se întorc
În jelit - 'Nu pot!
Să-i distrug pe-acei
Ce sunt mielușei,
De Christos iubiți
În El fericiți.'
Pacea se lasă
peste Țar-aleasă,
De Christos păzită
'N milă-mprejmuită.
- Cine-i la hotar?
- Domnul plin de har!
- Cin' ne străjuiește?
- Cel ce ne iubește!

iulie 2017 Wi., Sanda Tulics



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/165571/cine-i-la-hotar