Esența unei vieți răscumpărate
Autor: John Piper
Album: Nu-ți irosi viața
Categorie: Umblarea creștină

    Tată, dacă plecăm de aici peste oră și dacă cineva îndreaptă un cuțit înspre noi și ne ia portofelul, cum am citit pe site-ul NPR astăzi – aş dori să facem ce a făcut domnul D.S. și să îi oferim haina noastră ca să nu îi fie frig cât mai jefuiește și alții oameni în restul nopții și să îl uimim cu asta, în Numele lui Isus. Sau dacă ajungen acasă și simțim o durere stranie și îngrozitoare, iar a doua zi doctorul ne spune că este foarte serios, mă rog să nu ne risipim cancerul. Tată, mă rog ca orice s-ar întâmpla în următoarele ore să nu fie în van; Tu scrii scenariul și fă ca noi să răspundem într-un mod care o să Îl facă pe Isus să arate mai valoros decât portofelele și sănătatea noastră. Așa că mă rog să îmi oferi ajutorul Tău, în Numele lui Isus. Amin!

 

    De ce organizăm aceste conferințe regionale? Organizăm câteva pe an. Toamna aceasta cred că o să mergem în Austin, Texas și o să vorbim despre Iov. Iată un motiv, 1 Ioan 1:3-4: „Deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem (sau vă vizitez şi vă vorbesc) aceste lucruri pentru ca bucuria noastră să fie deplină.” Iată. „Vin să mă fac fericit. Vin să fiu fericit.” Asta poate vă pare egoist. Puneți-vă această întrebare: Mă simt mai iubit când cineva încearcă să mă ajute să prosper pentru că îl face pe el fericit să mă facă pe mine să prosper sau mă simt mai iubit când cineva încearcă să mă ajute să prosper pentru că există o lege care spune că este îndatorat, că așa trebuie să facă și doar își îndeplinește datoria morală? O să mai concretizez asta puțin.

    O femeie este la spital, este în vârstă. Folosesc oameni în vârstă pentru că ei tot timpul răspund în acest fel; tinerii tind să nu răspundă așa, ar trebui să învățați de la asemenea oameni în vârstă. Sunt oamenii în vârstă. Elaine este la spital, este grav. Nu se știe ce problemă are, au dus-o de urgență, are 80 de ani. Și mă duc, nu pe deplin entuziast – mă jucam cu fetița mea, era timpul nostru de joacă. Mă rugam tot drumul până acolo ca Dumnezeu să îmi schimbe inima, să fiu un păstor iubitor și căruia să îi pese. De obicei El face îmi schimbă inima când ajung la lift sau când ușa se deschide și o văd, o ființă umană vie și adevărată pe drumul către veșnicie. Intru înăuntru și ochii ei sunt închiși, îmi pun mâna pe capul ei și se trezește. Își deschide ochii și vede cine a venit (așa fac oamenii în vârstă) și spune: „O, pastore, nu trebuia să fi venit, ești așa ocupat, nu era nevoie să vii!” În acel moment, cum v-ați simți dacă v-aș spune că știu că nu era nevoie să fi venit și nu am vrut să vin, dar singurul motiv pentru care sunt aici este că sunt păstor și ca este datoria mea să vin? Toată lumea râde acum de acest cuvânt minunat numit „datorie”. De ce? Trebuie să știți de ce râdeți, este foarte, foarte profund. Dar nu, nu am spus asta. Am spus, „Elaine, știu că nu a fost nevoie să vin, dar când am intrat pe ușa aceea și te-am văzut aici, dar inima mea s-a umplut atât de mult de dorința ca tu să fii binecuvântată de rugăciunile mele și de ceea ce Dumnezeu dorește să facă. Nu există alt loc pe Pâmântul acesta unde mi-ar plăcea mai mult să fiu decât aici cu tine!” Dar este foarte egoist să spui, „Nu există alt loc pe Pâmântul acesta unde mi-ar plăcea mai mult să fiu decât aici cu tine!” Dar nici într-un milion de ani ea nu mi-ar spune: „Doar la asta te gândești, pastore, doar la tine.” Pentru că este ceva profund în a-ți găsi fericirea binecuvântându-i pe alții. Nu este egoist, este dragoste. Asta înseamnă dragoste.

    Astfel, când spun că motivul pentru care facem aceste conferințe regionale este să proclamăm ce am văzut și am auzit, ca voi să aveţi părtăşie cu noi și noi să avem părtășie cu Tatăl şi cu Fiul, scriu aceste lucruri, vă spun aceste lucruri, stau aici în fața voastră, ca bucuria mea să fie deplină. Sper că vă simțiți iubiți. Ceea ce Dumnzeu dorește să facă aici prin Cuvântul Său mă face pe mine foarte fericit. Am idei despre ce vreau ca El să facă aici, o să mă rog pentru aceste idei pe parcurs, și o să le auziți, iar dacă Dumnezeu permite ca unele dintre ele să se îndeplinească, atunci bucuria mea ar fi îmbelșugată. Acesta este motivul principal pentru care organizăm aceste conferințe.

    Misiunea vieții mele, misiunea bisericii noastre, deviza misiunii slujitorilor de la „Desiring God” este aceeași. Știți, când rămâi în același loc 28 de ani și ai o slujire de 12 sau de 15 ani, slujire de păstor și slujire cu oamenii, le îmbini astfel încât toată lumea poate să recite ceea ce eu o să recit, „Eu exist pentru a răspândi pasiunea acum și încet, eu exist pentru a răspândi pasiunea pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile, pentru bucuria tuturor oamenilor prin Isus Hristos”. De asta sunt eu aici. Dacă Îi face plăcere lui Dumnezeu să folosească această gură, aceste gânduri și cuvintele Lui să se răspândească prin mine, pentru a răspândi pasiunea aici... Voi veniți aici cu pasiunea voastră pentru El pe terminate sau inexistând și plecați fierbinți ca focul, de aceea sunt aici. Aș vrea să reaprind focul a oricărei mici flăcări ce poate exista în inima voastră. De aceea mergem prin mai multe locuri organizând aceste conferințe. Cel mai recent mi s-a întâmplat zilele trecute când citeam Biblia, Psalmul 71. Și, de fiecare dată când ajung la Psalmul 71 când citesc Biblia anual, mă opresc la versetul 18 și îl învăț din nou pe de rost pentru că încep să îmbătrânesc din ce în ce mai mult. Și Psalmul 71:18 spune așa: „Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţi cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!” Îi cer Domnului să pot să vestesc puterea Sa și generațiilor viitoare, pentru cât timp va mai dura asta. Nu știu cum se numără generațiile, se poate referi la 20 de ani sau la generații universitare, ca 4 ani. Dar cât respir, vreau încă una, Doamne, vreau să Îl înalț pe Hristos în măiestatea Lui pentru încă o generație atât timp cât îmi dai suflare. De aceea suntem aici.

    Tema acestei conferințe este „Nu îți irosi viața”. O mică autobiografie, ceva din asta se găsește și în carte. Tatăl meu este un evanghelist, în cer acum, a murit anul trecut, pe 6 martie. Asta înseamnă că am crescut într-o casă unde raiul și iadul erau foarte reale. Tatăl meu chiar credea în ele și chiar credea că ori ajungi în singurul rai, ori ajungi în celălalt, în iad, și ți-ai irosit veșnicia complet. Și am crescut într-o atmosferă temându-mă de acea dezbinare a oamenilor. A fost un lucru cu greutate pentru el și a fost la fel și pentru mine în calitate de copil. Până astăzi port acea greutate deoarece, la fel ca el, cred și eu că în această încăpere există două feluri de oameni, cei legați de iad și cei legați de rai. Ori vă irosiți întreaga veșnicie în iad, ori o să prosperați în rai.

    Tatăl meu a predicat și eu am ascultat de fiecare dată când călătoream cu el. În predicile sale spunea povești și există una pe care mi-o amintesc cel mai bine în legătură cu acest aspect. Venea acasă lunea, luam cina împreună, el vorbea despre izbândele evangheliei și spunea glume. Iar povestea de data aceasta este că s-au făcut rugăciuni la biserică pentru un om în vârstă timp de ani de zile, poate chiar 25. Era bătrân, oamenii nu ar fi știut până în ziua când ar fi murit dacă era necredincios și astfel să piară sau dacă lui Dumnezeu I-ar face plăcere să Îl salveze. Se rugau cu sinceritate ca stujirea tatălui meu să fie instrumentul prin care lucrează Duhul Sfânt pentru a-l salva. Și în ultima noapte a acestei cruciade, acest bărbat în vârstă a ieșit în față și oamenii au rămas absolut uimiți și încântați. S-a așezat plângând pe prima bancă, tatăl meu a încheiat slujba și s-a așezat lângă el, i-a mai spus o dată Evanghelia și mai deplin, iar bărbatul și-a declarat credința în Hristos. A continuat să plângă, tatăl meu aștepta doar să asculte ce spunea acest om în vârstă repetând, din nou și din nou: „Am irosit-o! Am irosit-o! Am irosit-o!” Tata îmi spunea această poveste din mereu și mereu. Ca băiețel nu știu cum de s-a întâmplat ca și cu multe alte lucruri, dar mi-a fost, pur și simplu, gravat în mine că nu vreau să îmi irosesc viața. Doamne, te rog nu mă lăsa să fac asta! Nu vreau să îmi irosesc viața. Vreau ca viața mea să conteze pentru oricare alte vieți care sunt destinate să conteze. Nu mă lăsa să arunc asta.

    Cât mă documentam pentru cartea mea, am ajuns la arhivele mele din liceu și am găsit o grămadă de dosare și documente la care nu m-am mai uitat de ani de zile. Am găsit revista absolvenților din anul 1964 de la Wade Hampton High School, Greenville, Carolina de Sud. Am găsit o poezie scrisă de mine de care uitasem. Nu era o poezie bună, dar avea o temă care m-a mișcat profund. Numele poeziei din revista „Frunze de iarbă” era „Anii pierduți” și iată-mă la 17 anii scriind aceste versuri:

    „Multă vreme am căutat al pământului sens tainic,
    Multă vreme căutarea mea a fost în van,
    Acum când mă apropii în declin de ultimii mei ani,
    Căutarea mea trebuie să o încep iar!”

    De ce aș fi scris așa ceva? De ce exista asta atât de adânc în mine? Să mă gândesc la o viață de căutare care începe din nou la bătrânțe. Dar oricare ar fi fost motivul meu atunci, iată-mă acum aici la 62 de ani spunând același lucru din nou și împovărat de teama ca ultimul capitol al vieții mele să nu fie irosit. Mi-e teamă că la 62 de ani sunt mult mai predispus să îmi irosesc viața decât am fost vreodată până acum. Pentru că atunci când îmbătrânești obosești mai ușor și canapeaua începe să se simtă foarte comfortabil.

    Am cumpărat o canapea nouă de piele, iar vânzătorul ne-a spus, „Chiar și când purtați pantaloni, pielea se adaptează temperaturii corpului în 11 secunde.” Vândut! Dacă stai să te gândești: „Asta chiar se simte plăcut, aș putea petrece toată noaptea aici.” Iar asta mă sperie. Mă sperie foarte tare. Oamenii bătrâni încep să justifice asta. Acum la 60 și ceva de ani încep să am timp de canapea, lângă un lac sau lângă mare sau oriunde ar fi. Am avut în bucătărie, acum este la mine în birou, o placă foarte vede, verde pictată, pe care scria, „O singură viață care trece așa de repede, dar ce facem pentru Hristos rămâne pe veci.” Era așezată deasupra de chiuvetă, în toți anii mei de maturitate, doar ce este făcut pentru Hristos o să rămână, iar acum este așezată deasupra ferestrei, în dreapta biroului meu, amintindu-mi că am o frică de a-mi irosi viața și am o pasiune ca viața mea să conteze.

    Există o presupunere uriașă în spatele acestei temeri și acelei pasiuni. O presupunere uriașă – trebuie să o declar, să o clarific și să o explic, dar o să îi spun doar presupunere. Puteți sau nu să o împărtășiți și dumneavoastră. Această presupunere este că există un motiv, un scop, un „de ce” pentru viață voastră, pe care nu l-ați creat voi, ci vi-a fost dat cu suveranitate. Există un motiv, un scop, un „de ce” pentru viață voastră pe care nu l-ați creat voi. Aceasta este o presupunere uriașă. Am fost la Colegiul Wheaton, între anii 64-68. Erau ani extremi: fuste mini, brățări, umblat desculț, ieșind în stradă protestând, protestând împotriva războilui, dreptatea pro-rasială aceștia erau niște ani foarte importanți, „Răspunsul prieteni, e goană de vânt”. Existențialismul era foarte la modă pe vremea aceea. Camus, Sartre, Nietzsche, „Dumnezeu a murit”. În 8 aprie 1966 coperta de la revista Time era „Este Dumnezeu mort?”, interviu cu Thomas J.J. Altizer, dezbatere pe această problemă cu John Warwick Montgomery la Universitatea din Chicago, „Este Dumnezeu mort?” Sensul lui „Este Dumnezeu mort?” a fost „A devenit El atât de imposibil de imaginat și irelevant ca realitate încât nu face nicio diferență în a hotărî ce înseamnă vieți irosite?” Iată-mă aici cu specializare în literatură, descopăr gânditul și literatura, filosofia și antropologia, istoria și toate lucrurile care au luat amploare și iubeam acele timpuri. Dar nu puteam să concep existențialismul.

    Iată expresia cheie pentru a defini sensul existențialismului, este doar o altă formulare de post-modernism și dacă cunoașteți această expresie, există o grămadă de lucruri care se suprapun. Existențialismul spune „existență înainte de esență”. Din „existență” provine cuvântul „existențialism”, ceea ce înseamnă că nu există o realitate fundamentală, nu există o realitate obiectivă în afară de tine însuți, care să îți definească esența cu care tu trebuie să îți pui existența în conformitate pentru a găsi un sens. Observați acest tipar? Acesta este un tipar istoric creștin. Există o realitate în afara ta, îți definește esența pentru a-ți găsi sensul în viață și să nu o irosești. Îți pui existența în conformitate cu esența definită de Dumnezeu. Existențialismul a întors asta total pe dos și a spus că nu există altă realitate și că totul se găsește în tine și că îți creezi propria existență și astfel proiectezi esența existentă. Și asta crede marea majoritate a oamenilor și astăzi. Dar eu nu puteam să cred asta.

    Totul mergea mână în mână cu evoluția naturală. Motivul pentru care nu am putut să cred asta este că toată bucuria, tristețea, supărarea, indignarea mea nu le puteam limita la produse chimice, cum ar fi instinctul păianjenului de a construi o pânză frumoasă. Nu puteam! Erau puține momente când am încercat. Fii curajos, fii radical, nu crede! Și mă uitam la ce înseamnă asta pentru sensul ființei umane și a devenit atât de absurd. Spectrul absurdului a devenit atât de absurd încât, pur și simplu, mă simțeam protejat, era har, eram protejat prin har. Chiar și cele mai grele probleme mă afectau pe mine total diferit față de cum îi afectau pe atât de mulți dintre prietenii mei care erau pregătiți să arunce totul la gunoi. De exemplu, problema răului, a suferinței. Bart D. Ehrman de la Universitatea din Carolina de Nord a scris numeroase cărți în ultimul timp. Este necredincios, a fost și el la Colegiul Wheaton unde am fost și eu. A mers la Institului Biblic Moody, a fost la Seminarul Teologic Princeton, a devenit pastor și apoi a aruncat totul la gunoi. Acum scrie cărți pentru a ne convinge și pe noi să aruncăm totul la gunoi. Cea mai recentă carte se numește „God’s problem” (Problema lui Dumnezeu) și mi-am notat subtitlul, „De ce eșuează Biblia în a da un răspuns la cea mai importantă întrebare a noastră: De ce trebuie să suferim?” Peste 200 de pagini despre eșecul Bibliei de a răspunde la această întrebare.

    Și iată-mă pe mine, la 18-20 de ani, față în față cu existențialismul, nu există un sens, nu există o realitate obiectivă, nu există nimic care îți definește existența și ți-o oferă pentru a te pune în conformitate cu ea. Ești în totalitate înspăimântător de liber! Pentru că ești doar o parte dintr-o spirală fără sfârșit de forțe energetice care au evoluat, iar timpul a devenit ceea ce au vrut aceste forțe. Mă uitam la asta și mi-am spus, „Dacă asta este adevărat, atunci cum rămâne cu răul?” Mă gândeam la Holocaust și ororile îngrozitoare pe care oamenii le făceau altor oameni. Te uiți la niște oameni care văd aceste orori și Îl aruncă pe Dumnezeu la gunoi, nu se poate să existe un Dumnezeu având în vedere aceste orori! Apoi vezi un alt fel de persoană și totul în tine strigă, „Greșit!” Și spui că e răul, nelegiuirea, nedreptatea și apoi îți dai seama că aceste cuvinte nu au niciun sens dacă eu sunt un amestec de chimicale. E ca o durere de cap. Atrocitățile morale pe care le vezi în nedreptatea din lume sunt ca o durere de cap. Scapi de ele imediat. Asta e dacă nu ești înrădăcinat în altceva decât în sinapsele din capul tău. Vedeți, nu aveam nicio cale de ieșire, Dumnezeu m-a prins. Oriunde mă uitam vedeam: „Nu poți să renunți la El!” Dacă renunți la El, nu poți să crezi nimic ce are sens, nu aveam nimic altceva ce puteam prefera. Eram redus la Isus.

    Vin la voi și vă întreb ce este viața irosită și ce este o viață neirosită încă de la început. Pentru mine a fost la 6 ani. A fost hotărât. Mie o să îmi fie impus din exterior. Nu o să inventez. Nu o să inventez! Am încercat să îmi imaginez că poți să inventezi lucruri și să fii mai liber, mai real și mai autentic și să ai mai mult sens, dar totul s-a dărâmat ca un castel de cărți. Eu o să fiu definit de către Realitatea absolută. Eu o să fiu definit de către Isus Hristos, Tatăl Său, Sfântul Duh, Cuvântul lui Dumnezeu. Și acum după ani și ani, decenii și decenii când am revizitat fundamentul acestui lucru, niciodată nu am fost capabil să îl zdruncin. Isus Hristos m-a câștigat pentru El. Apostolul Pavel m-a câștigat, am ajuns să am încredere în apostolul Pavel. Poate vi se pare ciudat să ajungi așa la creștinism. Pavel a scris 13 epistole, și le-am citit copil fiind, adolescent fiind, student, de sute de ori: Romani, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1 și 2 Corinteni, 1și 2 Tesaloniceni, 1 și 2 Timotei, 1 și 2 Tit. Le-am citit de sute de ori. Și Pavel spune lucruri de felul acesta, Coloseni 1:16-17: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.” Apoi Pavel își deschide ochii. Isus Hristos a creat tot Universul, și l-a creat pentru El Însuși. Da! În acel moment trebuie să vă hotărâți. Omul acesta este nebun, a fost înșelat sau este o persoană care L-a întâlnit pe Hristos și care spune adevărul adevărat despre realitatea absolută?

    Ați citit C.S. Lewis și alți autori care folosesc argumentul mincinos, nebun sau Domn? Este un argument minunat, cred eu. Isus era fie mincinos, fie nebun, fie cine pretinde El că este, adică Domn. Eu l-am folosit în contexul lui Pavel și a funcționat mai intim pentru mine cu Pavel aici. Este mincinos, este nebun sau este un apostol adevărat? Nu pot să citesc Romani și să spun că este nebun. Sau să citesc Coloseni sau 2 Corinteni și să spun că omul acesta și-a pierdut mințile. Nu există om mai real ca apostolul Pavel în afară de Isus Hristos. Nu am citit pe nimeni ca pe apostolul Pavel, el mă câștigă. Cum o să hotărăști ce s-a întâmplat acum 2000 de ani? Nu erai acolo și nici vreo echipă de filmare nu era acolo. Erau doar martori, mai îndepărtați sau mai apropiați, a căror mărturii s-au păstrat, iar tu o să îți ridici mâinile în semn de dispreț pentru cel mai important lucru de pe lumea asta? Nu, nu o să faci asta. O să iei aceste mărturii, cum sunt cele 13 epistole, jumătate dintre ele, cred că sunt cele mai liberale pe care le-a scris Pavel. O să luăm jumătatea aia, Romani și Galateni și o să ne oprim acolo. Toată lumea de pe planeta asta crede că Pavel a scris Romani și Galateni. Și apoi voi trebuie să luați hotărârea dacă acest martor este martorul proștilor, un mincinos sau un amăgitor.

    Eu nu puteam crede asta. Apoi mă întorc la Isus și El spune lucruri ca, „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:58) . Și Lewis spune, fie este, fie crede că este un ou poșat. Este ca un nebun care merge pe la vecini să le spună că este un ou poșat – sfârrr, sfârrr, lovește-mă și o să sângerez galben. De fapt, așa ar fi această declarație dacă nu ar fi adevărată. Asta este părerea voastră despre Isus? Este un nebun care se crede ou poșat? „Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: «Eşti Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat»? «Da, sunt», i-a răspuns Isus. «Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.»” (Marcu 14:61-62). A spus asta! Sângele îi curgea pe față, scuipatul se prelingea de pe El, plin de răni, și spune: „[…] și veţi vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului.” Nebun până la capăt sau Salvatorul și Dumnezeul meu!

    Prin urmare, când vin la voi și vă întreb ce este o viață irosită, s-ar putea să aveți 1000 de modalități în care să răspundeți la întrebarea aceasta. Dar felul meu de a răspunde este că merg la Isus, la Pavel, la întreaga mărturie biblică, îmi iau răspunsul de acolo și îmi bazez viața pe el. Asta o să împărtășesc și cu voi: de ce existăm, cum arată o viață care are sens, care este scopul existenței noastre. Să vă explic unde ajungem cu mesajul acesta, până acum a fost doar o introducere. Mesajul de acum are un titlu, cele 2 de mâine au un titlu și uitați care unde titlurile și unde o să ajungem. Titlul acestui mesaj este „Esența unei vieți câștigate” – care este scopul absolut al unei vieți care face diferența. Țineți minte cuvântul „esență”. Al doilea titlu de mâine o să fie „Originea unei vieți câștigate” – ce trebuie să se întâmple ca se poți trăi o asemenea viață, origine, de unde vine. Al treilea titlu, „Înfățișarea unei vieți câștigate” – cum arată ea. Dacă auziți, o să trecem de la partea teoretică la cea practică, de la lucruri serioase la lucruri din viața de zi cu zi ca nu îți irosi jefuirea, nu îți irosi cancerul, nu îți irosi sexualitatea, singurătatea, căsnicia, nenorocirea, tinerețea, bătrânețea, lucruri de genul acesta în al treilea mesaj, cu ajutorul lui Dumnezeu, mâine.

    Iată-ne aici la „Esența unei vieți care nu este irosită”. Atât Isus, cât și Pavel credeau că poate exista o viață irosită. O să vă dau două exemple, unul de la Isus și unul de la Pavel. O viață irosită – și acesta este doar un exemplu din multele, doar ca să vă faceți o părere și să vedeți că ei chiar credeau că poți să îți irosești viața. Dacă ești relativist convins nu faci asta. Pentru că ce e bun pentru tine, e bun pentru tine și gata. Viața irosită ar implica un standard de măsurare, iar Pavel şi Isus chiar cred într-un asemenea standard, sper că şi voi o faceţi. Luca 12:15-21: „Apoi le-a zis: «Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.» Şi le-a spus pilda aceasta: «Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!» Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! (nu știu dacă pe tonul acesta) Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul. »” Acolo se folosește un termen în greacă care spune că sufletul ți-a fost dat cu împrumut și tu ai eșuat foarte tare. Ți-am dat un suflet pentru un scop și acum îl iau înapoi, nebunule. „Și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” O să vorbim despre bani în cel de-al treilea mesaj. Așadar există o viață irosită: odihnește-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Sunt lucruri obișnuite; nimic rău – nu omori pe nimeni, nu furi, nu iei droguri, nu te îmbeți, ești doar fericit, mănânci, bei și stai.

    Pavel credea într-o viață neirosită și o spune într-un mod înfiorător și mă gândesc mult la asta. 1 Corinteni 15:17-19: „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta – țineți minte asta – ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” Înțelegeți ce spune aici? Dacă nu a există o înviere a morților, atunci viața pe care am ales eu să o trăiesc este ridicolă. Nu mulți creștini americani pot să spună asta. Un pasaj înfricoșător. Mulți dintre noi ar spune că dacă mor peste 70 de ani și ajung la Judecată și văd că nu există nimic acolo și nici eu nu sunt acolo, nici măcar eu nu m-am trezit. Dacă v-ați putea trezi și faceți o analiză a vieții voastre, ați spune că este o viață destul de bună. Ați spune, „Ce greșeală stupidă, am irosit-o!”? Pavel spunea că să fii creștin este prostesc, demn de milă și în van dacă nu există o înviere. El spune să bem și să mâncăm pentru că mâine o să murim. Dar există o înviere și, de aceea, forma iubirii în această viață arată diferit de cum ar fi arătat dacă nu ar fi existat o răsplată. Cu toții am studiat cerul, cu Randy Alcorn, îl iubesc pe Randy Alcorn. Randy este radical, înțelege cum stau lucrurile.

    Care este esența unei vieți neirosite? Mergem la Filipeni, capitolul 1 dacă vreți să urmăriți împreună cu mine în Biblie. Acesta este cel mai important pasaj pe care o să îl împart cu voi în aceste trei ore petrecute împreună. Filipeni 1:20-21. Pavel spune asta, pasajul acesta este foarte important pentru mine, l-am predicat la Biserica Bethlehem acum 30 de ani când am candidat, a fost un text foarte important în cerul meu de pasaje ani la rând și până în ziua aceasta are un impact emoțional foarte important asupra mea din mai multe motive. O să citesc două versete din Filipeni 1:20-21. Pavel vorbește despre misiunea vieții sale: „Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.”

    Cum traducem cuvântul „proslăvit”? Onorat, mărit, pe care se pune mare preț. În greacă avem un cuvânt în care chiar auzim „mega” și înseamnă că vrea fie viu, fie mort, în trupul său, Hristos să fie văzut ca fiind minunat. Asta înseamnă viață neirosită! Tu și cu mine suntem pe planeta asta puțini ani, toți pentru același motiv absolut, dar în multe forme diferite. Motivul absolut este că fie trăim, fie murim, Hristos este făcut să pară atât de valoros cât este de valoros cu adevărat. Psalmul 63:3 spune: „Bunătatea Domnului preţuieşte mai mult decât viaţa”. Nu știu dacă credeți asta! De aceea Pavel spune în versetul 21: „Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Când spune că a muri este un câștig se referă la faptul că moartea o să fie mult mai bună pentru că o să meargă acasă cu Hristos, ceea ce înseamnă că Hristos este mai valoros decât orice poate oferi viața. Acest lucru îl spune și psalmistul, „bunătatea Domnului preţuieşte mai mult decât viaţa”. Să fii iubit de Dumnezeu, să fii adus în părtășie cu El și să Îl vezi față în față e mult mai bine decât orice altceva ai putea experimenta pe pământ. Nu spun asta cu ușurință.

    Eram la Pizza Hut cu fetița mea de 12 ani sâmbăta trecută și urma să predic un mesaj de Paște. Mă uitam pe geam și am spus: „Chiar mi-aș dori să se întoarcă Isus.” Nici măcar nu știu de ce am spus-o, pur și simplu, așa am simțit. Poate datorită presiunii Paștelui și alte lucruri care se întâmplau. Fiica mea nu a râs, nu și-a mărit ochii, dar mi-a spus foarte serios: „Tati, vreau să mă căsătoresc!” Și are 12 ani! Totul în mine spunea că înțeleg perfect și că am simțit și eu asta, dar nu vreau ca ea să simtă asta. Nu doar că vrea să se căsătorească... „Dar dacă ai ști, Talitha, ce ar însemna să vină El, dacă ai putea să te teleportezi în viitor în momentul acela, nu ai mai simți așa! Motivul pentru care te simți așa este că la 12 ani imaginația ta este mică și conștiența biblică a valorii lui Hristos este mică.” Dar cred că este adevărat, cred că fiica mea este născută din nou și mântuită și că Îl iubește pe Isus, dar este sinceră. La fel ca mulți dintre voi dacă am fi sinceri acum, nu ați spune ce a spus Pavel aici.

    Să trăiești este Hristos și să mori în seara asta ar fi mai bine ca orice altceva ce aș putea să am în următorii 40 de ani. Este adevărat. Este adevărat și unul dintre scopurile mele de aici este ca voi să Îl cunoașteți în așa fel încât să simțiți asta, nu doar că o citiți, ci să o simțiți. Ce oameni creștini radicali am fi noi dacă am putea fi ca Pavel! „Cea mai mare așteptare și speranță a mea, acum și întotdeauna, este să nu fiu o rușine, ci, acum și întotdeauna, Hristos să fie arătat infinit mai valoros ca orice altceva, căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Așa aș vrea să fie, asta ar însemna o viață neirosită. Să fie evident că Isus este mai prețios decât cariera mea. Cum mă comport cu trupul meu încât să fie evident că Isus este mai prețios? Asta nu este o viață ușoară... Acestea sunt întrebări grele chiar și de înțeles, dar mai ales de trăit. Și majoritatea creștinilor americani nici măcar nu își pun aceste întrebări, se aruncă în deșertăciunea lumească împreuna cu restul oamenilor.

    Obligația noastră este să Îl proslăvim pe Hristos, ca un telescop, nu ca un microscop. Microscoapele fac lucrurile extrem de mici să pară mai mari, iar telescoapele fac lucrurile gigantice să arate așa cum sunt ele de fapt. Lucru pe care îl faci pentru Hristos. Suntem telescoape. Cineva mi-a dat o cană acum un an cu un telescop pe ea și știam exact de ce mi-a dat această cană. Este așezată în fața biroului meu să îmi amintească dacă viața mea funcționează ca un telescop. Altcineva ar spune că nu știa că este așa de important, se uitau doar la steluțe, când de fapt există o galaxie întreagă. Nu este o viață ușoară, este o viață miraculoasă. La sfârșitul zilelor o să facem asta pentru o veșnicie.

    Apocalipsa 5:11-13: „M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: «Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat – asta o să spunem pentru veșnicie, vrednic la înfinit, mult mai vrednic decât noi toți la un loc putem să începem să ne imaginăm – să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!» Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând […]” – este vorba despre animale care vorbesc, am trecut atât de repede prin asta încât nici nu am observat. Mai repet o dată: „Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ”, adică viermii, calamarii – şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” Calamarii, viermii, broaștele și creaturile zburătoare Îl proslăvesc. Lewis știa ce face când a făcut animalele să vorbească. Nu are nicio logică, la fel cum pietrele vor striga, la fel și animalele vor striga, toate lucrurile o să Îl slăvească pe Regele Regilor. Nu o să existe ceva în univers care o să tacă și o să începeți cu viețile și cu glasurile voastre. Existăm ca să manifestăm slava lui Hristos, să Îl facem să pară minunat prin felul în care trăim, vorbim și gândim. Motivul pentru asta este că Hristos este manifestarea supremă și absolută a lui Dumnezeu, El este Dumnezeu.

    Ioan 14:6-9: „Isus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.» «Doamne», i-a zis Filip, «arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.» Isus i-a zis: «De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’?» Ți se taie răsuflarea. „Să vi-L arăt pe Tatăl?” Ou poșat sau Tatăl în carne și oase. Isus i-a zis: „«De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?»”

    Evrei 1:1-3: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi, în locurile preaînalt.” Isus ține Universul în fiecare secundă, dacă ar fi silențios nu ar mai exista Universul și voi nu ați mai exista. El vă ține toată existența prin Cuvântul puterii Lui.

    Ioan 1:1,14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Motivul pentru care existăm este să manifestăm măiestatea, frumusețea și valoarea lui Hristos pentru că Hristos este Dumnezeu, ține toate lucrurile, a creat toate lucrurile și toate există să Îl manifeste pe El. Totul există să Îl manifeste pe El. Universul există să Îl facă pe Dumnezeu cunoscut. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”, Psalmul 19:1. Uitați-vă la „Planeta albastră” și apoi petreceți 8 ore în închinare.

    Știți că există o plantă, dacă vă vine să credeți, mie nu îmi vine să cred, dar așa spun oamenii de știință... National Geografic, în afară de problema evoluției, cu siguranță nu minte. Există această plantă într-o junglă undeva. Înflorește și există un mic spațiu cu apă otrăvitoare în interiorul ei și insectele micuțe care ajung pe margine unde este alunecos, alunecă și cad înauntru, murind și hrănind planta. Este interesant, dar nu este cel mai interesant lucru. Cel mai interesant lucru este că există un paianjen care supraviețuiește doar prin a-și arunca pânza în interiorul plantei, pescuind aceste insecte micuțe și mâncându-le. Să facem o plecăciune și să ne închinăm în fața materiei fără rațiune și a selecției naturale. Vreau doar să înțelegeți ce vreau să spun prin asta... O să ajungem pe scaunul Judecății și domnii Richard Dawkins, Christopher Hitchens și toți o spună: „Ohh...” Și Dumnezeu spune „Ce, ce ai spus? Vorbeai despre felul în care păianjelul a ajuns să fie și cum oamenii au ajuns să fie.” Și ei o să spună: „Credeam că nu există nimic, doar niște forțe care, știi... Se întâmplă!” Cred că Dumnezeu o să se uite la mine și o să înceapă să râdă și tot universul o să se cutremure. Chiar nu pot să iau asta în serios. Știu că voi, oamenii de știință, o să spuneți că nu știu cum stă treaba, dar nu pot, am încercat, am încercat să o iau în serios. Notează, Doamne, John Piper a spus că acest lucru este atâta de amuzant încât chiar trebuie să crezi cu adevărat ca să îl accepți.

    Nu știu cum am ajuns aici. Încercam să explic că Universul există ca să manifeste slava lui Dumnezeu și, de aceea, cei care încearcă să spună cum a ajuns Universul să existe fără a-L include pe Dumnezeu, nu doar că sunt de râs, dar sunt și blasfemitori. Aceasta este povestea lui Dumnezeu, ceruile spun slava lui Dumnezeu, spune să ne deschidem urechile, este pretutindeni. O să spunem dacă am auzit acel cuvânt sau am văzut acea slavă; nu este un joc, nu este pentru distracție – este Dumnezeu care vorbește cu noi. Iată-mă la un mic hotel la 15 minute de aici, ca o mică cabană. Are o piscină lângă ocean și este absurd! Este de aproximativ mărimea acestei scene și mă uitam la piscină și mă uitam în sus și mă gândeam că aceasta este o piscină făcută de oameni și aceea este o piscină făcută de Dumnezeu. Este peste tot, sunt voci peste tot, doar deschideți-vă ochii și urechile și rugați-vă ca Duhul Sfânt să vă dea o sensibilitate a ceea ce înseamnă viață irosită, adică o viață care nu vede, o viață care nu aude și care nu este formată după sensul Universului de a manifesta slava Lui. Suntem chemați să I ne alăturăm în propria Sa glorificare.

    Această ultimă declarație este controversată și trebuie să o susțin câteva minute. Această idee pe care Pavel o are despre faptul că viața neirosită este o viață care, fie prin viață, fie prin moarte, Îl face pe Hristos să pară minunat pentru că Universul este creat să Îl arate pe Dumnezeu prin Fiul Său. Dar aceasta nu este ideea lui Pavel, aceasta este ideea lui Dumnezeu pentru Pavel, ceea ce înseamnă că aceasta este ideea lui Dumnezeu pentru Univers, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este foarte auto-înălțător. Dacă Dumnezeu vine la tine și Îl întrebi de ce exiști, El îți răspunde că exiști pentru a Îl înălța pe El. Și o să auzi adevărul adevărat. Oamenii chiar se poticnesc de adevărul acesta. „Exiști pentru a Mă mări pe Mine. Fă-o! Și Eu o să țin cont dacă ai făcut-o sau nu. Pasaj după pasaj după pasaj auzim acest lucru.
    · Isaia 43:6-7: „Voi zice miazănoaptei: «Dă încoace!» şi miazăzilei: «Nu opri, ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pământului: pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.»” Dumnezeu te-a creat pentru slava Lui să Îl facă pe El să pară glorios.
    · A ales Israelul pentru slava Lui, Ieremia 13:11: „Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea, dar nu M-au ascultat.”
    · I-a scos de sub stăpânirea Egiptului din același motiv. Psalmul 106:7-8: „Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie. Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.”
    · I-a scăpat de robie în Babilon cu aceste cuvinte, Isaia 48:9,11: „Din pricina Numelui Meu, sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.”
    · Îl trimite pe Isus Hristos în lume din același motiv, Romani 15:7-9: „Aşadar primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor şi ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: «De aceea Te voi lăuda printre neamuri şi voi cânta Numelui Tău.»”
    · Ioan 17:1: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine.”
    · Și o să fie o a doua venire din același motiv, 2 Tesaloniceni 1:10: „Când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.” Se întoarce ca să fie proslăvit și ca să fie privit cu uimire. Aceasta nu este ideea lui Pavel, că viața lui ar trebui definită de un mod de a trăi care să Îl proslăvească pe Hristos. Aceasta este ideea lui Hristos pentru Hristos. Aceasta este ideea lui Dumnezeu pentru Hristos.

    De ce am ales să parcurg partea aceasta? Piper, doar îți faci probleme când atingi partea aceasta. De ce nu poți, pur și simplu, să faci abstracție de aceste dimensiuni, de aceste texte pe care tocmai le-ai citit? Există în jur de 30-40 din acestea în Biblie, mult mai multe, nu poți doar să le lași la o parte și să spui ceea ce știe toată lumea? Și anume că Pavel vrea să fie centrat pe Dumnezeu și slăvitor de Hristos și aceasta este datoria lui. Și toată lumea o să fie de acord cu asta. Spune doar asta. Să vă spun de ce: să spui ce oamenii sunt obișnuiți să audă nu schimbă pe nimeni. Oamenii nu simt cât de radical, de greu și de uimitor este că Pavel nu este chemat doar să își facă datoria. Tatăl meu și mama mea mi-au spus 1 Corinteni 10:31 de sute de ori. „Johnny, fie că mănânci, fie că bei, fie că faci altceva, să faci totul pentru slava lui Dumnezeu.” Știam că aceasta este datoria mea, dar nu avea efectul pe care l-a avut când am descoperit în 1971 că Dumnezeu face totul pentru slava Sa și eu sunt chemat ca să mă alătur Lui în asta. În sufletul meu a lovit ca dinamita. Poate fi la fel și în sufletul vostru dacă puteți să depășiți această piatra de poticnire, că Dumnezeu este atât de auto-înălțător și că Hristos este atât de înălțător de Hristos și vă invită și pe voi la această pasiune pentru gloria Lor.

    Disconfortul din încăperea aceasta legat de această idee, arată cât de departe sunteți unii dintre voi de a înțelege cât de radical este acest lucru. Nu vă simțiți confortabil când se vorbește în felul acesta, iar Biblia vorbește așa peste tot. Dumnezeu făcând lucruri spre slava sa, Hristos făcând lucruri spre slava Sa, Hristos glorificându-l pe Dumnezeu, Dumnezeu glorificându-l pe Hristos, această conspirație intertrinitară, care cum se proslăvesc reciproc pe găsește peste tot în Biblie. Dar trăim într-o lume atât de centrată pe om încât aceste lucruri ne înfioară și ne agită. Haideți să vă dau cinci motive rapide pentru care au avut un efect important asupra mea. Ceva în plus, pe lângă Filipeni 1:20-21. De ce a trebuit să faci asta, Piper? De ce a trebuit să aduci în discuție că atunci când Pavel spune că vrea ca viața lui să Îl proslăvească pe Hristos, tu pui accentul pe faptul că acesta este planul lui Dumnezeu pentru el și, de aceea, centrarea lui Dumnezeu pe Hristos și pasiunea exaltantă a lui Hristos stau în spatele acestui lucru. Unde vrei să ajungi cu asta? Și iată 5 motive de ce fac asta.

    1. Credința fermă a lui Dumnezeu în propria Sa slavă arată cât de drept și de plin de încredere este și nu ar putea fi altfel. Dreptatea lui Dumnezeu este dreaptă. Dar ce înseamnă drept pentru un Dumnezeu? El a scris Cartea. Nu există o lege la care să se supună Dumnezeu. Ce înseamnă pentru Dumnezeu să fie drept? Ce înseamnă dreptate atunci când vorbim de Dumnezeu? Dreptate pentru Dumnezeu înseamnă să valorificăm ceea ce are valoare. Să respectăm ce este infinit de valoros și demn de respect. Să prețuim ceea ce este infinit demn de a fi prețuit. Și ce este asta? El însuși! Dacă ar face orice altceva în afară de a valorifica ce are valoare, adică Dumnezeu, de a prețui ce este demn de a fi prețuit, adică Dumnezeu, respecta ce este infinit de valoros, adică Dumnezeu. Ar fi nedrept și nu te-ai putea baza pe El, ar fi nedemn de încredere și idolatru. Eu nu vreau un astfel de Dumnezeu. Acesta este unul dintre lucrurile care fac o mare diferență în viața mea. Vreau un un Dumnezeu drept, trebuie să am un Dumnezeu drept. Am un Dumnezeu Sfânt, un Dumnezeu infinit de perceptiv și înțelept care știe ce este cu adevărat valoros. Un astfel de Dumnezeu am eu.

    2. Credința fermă a lui Dumnezeu în propria Sa slavă arată fericirea fără măsură a lui Dumnezeu. Nici măcar nu poți să începi să înțelegi cât de fericit este până când afli că Își găsește plăcerea mai mult în Fiul decât în tine. Fiul lui Dumnezeu este oglindirea slavei Lui, întipărirea Ființei Lui și L-a înaintea Sa dintotdeauna. Nu a existat niciodată un moment când Dumnezeu nu a fost infinit de fericit în părtășia pe care a avut-o în ceea ce privește reflectarea perfecțiunilor Sale în frumusețea Fiului Său. Dumnezeu este un vulcan veșnic de fericire. Nici măcar nu poți să înțelegi acest lucru fără pasiunea lui Dumnezeu pentru Dumnezeu.

    3. Credința fermă a lui Dumnezeu în propria Sa slavă arată cât de ușor putem fi înșelați să credem că Îl iubim de Dumnezeu, când de fapt ne iubim pe noi mai mult decât de El. Oh, cât de mult putem să ne înșelăm. Unul dintre motivele pentru care oamenii se simt atacați de această afirmație este că se iubesc pe ei cu adevărat și se folosesc de Dumnezeu. Dumnezeu nu este un țel, Dumnezeu este o cale pentru ei; pășesc pe Dumnezeu pentru a ajunge unde vor. Este folositor – mă ajută să scap de sentimentele mele de vinovăție, mă scapă de iad, păcatele îmi sunt iertate și acum pot să am – și îți numești idolul: golf, sex, mâncare, plajă, surf, soare pentru o veșnicie întreagă. Mulțumesc, Doamne, foarte mult! Și ești dispus să Îi mulțumești o veșnicie atâta timp cât nu trebuie să fie Dumnezeul tău, ci numai folositor. Această învățătură că Dumnezeu este absolut centrat pe Dumnezeu o să rămână în picioare. El mereu o să întrebe dacă este Comoara ta absolută sau doar te folosești de El ca să primești comoara ta absolută. Acesta a fost numărul 3.

    4. Poate cel mai important pentru a vă da ajuta să treceți de acest impediment. Vreau să treceți ce acest impediment. Nu sunt aici să vă pedepsesc, sunt aici să vă ajut să treceți de un impediment. Iată cel mai mare impediment pe care trebuie să îl depășiți. Motivul pentru care oamenilor nu le place această învățătură despre centrarea lui Dumnezeu pe El însuși și cum Dumnezeu este un Dumnezeu înălțător de Dumnezeu, și cât de absolut de înălțător de Hristos este Hristos este pentru că, pur și simplu, asta nu sună a dragoste. Dragostea nu caută folosul său, 1 Corinteni 13:5, iar tu ne spui că acest Dumnezeu Își caută folosul Său tot timpul. Astfel nu este iubitor, în consecință greșești. Sunt 40 de pasaje, incredibil, și iată răspunsul. Acest adevăr, că Dumnezeu constant și frecvent Își proslăvește Fiul în tot ce face și Își mărește slava, este mult mai iubitor decât dacă S-ar fi dedicat să te ajute pe tine să îți placă ceea ce vezi în oglindă. Dacă Dumnezeu S-ar fi făcut cale pentru propria ta proslăvire, ar fi fost o distrugere globală. Dragostea nu este ceea ce spune lumea că este. Lumea spune că cineva mă iubește dacă pune mare preț pe mine și asta se simte atât de bine, încât ți-e greu să nu crezi. Cineva mă iubește dacă pune mare preț pe mine. Dar în acea relație tu ești destinația și persoana cealaltă este calea pentru că pune mare preț pe tine. Nu asta înseamnă dragoste în Biblie. În Biblie dragostea slujește, se sacrifică și chiar moare pentru a te scăpa de legăturile tale, astfel încât tu poți să îți găsești plăcerea în Dumnezeu pentru o veșnicie. Îți vinzi sufletul pe degeaba când vrei ca Dumnezeu să îți îndeplinească doar nevoile tale pământești și numești asta dragoste. Asta nu este dragoste. Dragoste este când Dumnezeu face sau nu face asta în moduri care te eliberează de relația ta de dragoste cu tine și te face să te bucuri să pui preț pe El pentru o veșnicie. Ai fost creat să Îl cunoști și să Îl iubești pe Dumnezeu și știi că așa este. Stai pe coasta mării, stai la marginea Marelui Canion, stai cu ochii într-un telescop, stai acolo și îți găsești sufletul ieșind din tine și pentru un scurt moment ești liber de conștiință de sine și auto-concentrare, este cel mai plin, satisfăcător, profund și minunat moment și o să fie pentru totdeauna dacă Dumnezeu este Universul, Marele Canion și Oceanul. Pentru asta ai fost creat. Dumnezeu nu ar fi iubitor dacă nu s-ar mări pe El însuși în prezența ta din nou și din nou. Dacă nu ți-ar fi poruncit de nenumărate ori să Îl lauzi, nu te-ar fi iubit. Dacă ar fi spus că te laudă El pe tine, ți-ar fi satisfăcut acel ego micuț și ai fi pierit, iar sufletul tău s-ar fi micșorat precum o piersică din fundul frigiderului. Dar știi că nu pentru asta ai fost creat, ai fost creat să cunoști ceva mult mai minunat, adică pe Dumnezeu, iar El trebuie să îți amintească asta în mod constant, trebuie să se ridice pe El și pe Fiul Său în mod constant și să spună, „Pune mare preț pe Fiul meu și o să îți satisfaci sufletul”. Acesta a fost cel de-al patrulea motiv. Motivul pentru care asta este important pentru mine este că nu aș știi ce este dragostea dacă nu vi-aș spune că Dumnezeu este absolut centrat pe Dumnezeu și această idee a vieții neirosite pe care o susține Pavel, este o viață trăită pentru slava lui Hristos. Nu este ideea lui, este ideea lui Dumnezeu și de aceea Dumnezeu Își proslăvește Fiul. Dacă nu v-aș spune asta, nu aș fi capabil să vă spun ce înseamnă dragostea. Dragostea este Dumnezeu, oferindu-se pe El însuși cu prețul propriului Său Fiu pentru a te elibera pe tine să îți facă plăcere să pui mare preț pe El pentru veșnicie. Asta este dragostea. Așa trebuie să îi iubești și pe ceilați oameni. Dar lăsam partea asta pentru cel de-al treilea mesaj.

    5. Ultimul, al cincelea motiv pentru care asta înseamnă atât de mult pentru mine este că dacă nu aș fi accentuat și nu aș fi atras atenția asupra faptului că pasiunea lui Pavel pentru a-L proslăvi pe Hristos prin trupul său, fie prin viață, fie prin moartea Sa, nu este cu adevărat ideea sa, ci ideea lui Dumnezeu ca Fiul Său să fie proslăvit pentru că Dumnezeu este foarte înălțător al lui Hristos și Hristos I se alătură lui Dumnezeu în a fi înălțător al lui Hristos și îl invită și pe Pavel să fie înălțător al lui Hristos în această conspirație de auto-înălțare divină – dacă nu v-aș fi atras atenția asupra acestui lucru, nu ați fi capabili să știți că dragostea voastră pentru Dumnezeu nu este doar dragostea voastră pentru Dumnezeu, ci dragostea lui Dumnezeu pentru Dumnezeu dată de Sfântul Duh. Să vă spun de ce asta are importanță. Din momentul în care vedeți cât de mare, cât de glorios, cât de maiestos este, știți care ar fi efectul emoțional al dragostei voastre pentru El? Este atât de inadecvat, încât nici nu cred că puteți să o recunoașteți ca fiind dragoste. Oricum așa simt eu în majoritatea timpului. Răspunsul inimii mele pentru Dumnezeul acesta este: „Asta se numește dragoste?” Ce aș face dacă aș fi lăsat singur? Ce aș face dacă pentru toată veșnicia răspunsul emoțional și afectiv al bucuriei în prezența lui Dumnezeu este ceva cu care mă pot descurca și pot produce? Dar nu este așa, aici intevine sensul darului Sfântului Duh. Duhul Sfânt a existat întotdeauna între Tată și Fiu. În persoana Sa mereu a purtat dragostea Fiului pentru Tatăl. Tot timpul a purtat dragostea Tatălui pentru Fiul. Sfântul Duh este dragostea lui Dumnezeu care se manifestă ca o persoană adevărată și vrea să preia controlul asupra vieții tale. Domnul Isus spune că o să Își trimită Duhul Sfânt și Acesta o să Îl glorifice pe El. Aceasta este misiunea Sfântului Duh în viața ta. Nu ești lăsat singur cu această povară de a ști, a te bucura, a îți găsi plăcerea într-un Dumnezeu iubitor, este Duhul Sfânt care vine la tine și în tine și Își deschide brațele și o să spună, „De acum înainte o să fiu alături de tine”. Ascultați acest cuvânt din Ioan 17:26, Isus I se roagă Tatălui: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei.” „Dragostea cu care M-ai iubit Tu” – aceasta este dragostea intertrinitară dintre Tatăl și Fiul și vă spun că nu este mică sau slabă, este infinită. Dumnezeu nu Își iubește Fiul puțin, Îl iubește cu energie și libertate și bucurie, care face de rușine toate forțele galaxiei. El spune, „Asta, mă rog, Tată, să fie în ei”.

    O să vină o zi, parțial în viața asta, când spui că ar fi trebuit să Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult, dar nu ai făcut-o. O să vină o zi pentru cei dintre noi care sunt născuți din Dumnezeu și Îl urmează pe Isus. O să vină o zi, un moment cât un clipit, o zi de așa o deplinătate, că dacă nu am avea un trup nou, am exploda. Trebuie să ai un trup spiritual pentru a putea sta în prezența unui Dumnezeu viu, care Își iubește Fiul cu energia cu care Își iubește Fiul. Dacă te-ai gândit vreodată că vii dintr-o familie dezorganizată – tatăl tău nu se bucura niciodată, el doar dădea comenzi tot timpul, iar acum nici măcar nu poți să înțelegi ce vreau să spun prin asta, este în regulă, relaxează-te. Dumnezeu este atât de îndurător și răbdător! Fiecare dintre noi șchiopătează, fiecare dintre noi este infirm! Nu există o persoană întreagă în încăperea aceasta: infirmi emoțional, infirmi fizic, infirmi mental, cu toții suntem infirmi. Nimeni din încăperea aceasta nu Îl iubește pe Isus așa cum trebuie și nimeni nu o să Îl iubească așa cum trebuie în viața asta. Nu există unii mai jos decât alții, cu toții suntem incluși aici. O să vină ziua pentru grăuntele de muștar pe care Îl avem acum, pentru gustul pe care l-am primit acum, pentru acea mică licărire pe care o vedem acum și ne-am oferit ei cât de mult am putut înțelege, i ne oferim ei. Asta o să te lovească cu o forță cataclismică când mori și ajungi în rai și, mai mult, când primești trupul tău cel nou, în cerul nou și în pământul nou.

    O să închei. Cum este glorificat Isus în versetul 21? Asta ne duce la mesajul de mâine. Cum este glorificat fie prin viață, fie prin moarte. „Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Ce mă face să tresar este că aici mi se spune să pun mare preț pe Hristos în tot ce fac, iar în partea cealaltă mi se spune că asta se întâmplă când Îl consider pe Isus un câștig la momentul morții. Cu alte cuvinte mi se cere să mă bucur în așa mod de El, încât să îi spun la revedere lui Noel după 39 de ani de căsnicie, să îl spun la revedere Talithei înainte de a se căsători și eu o apuc să iau parte la asta, iar astea nu o să fie deloc pierderi. Atât de mult trebuie să mă bucur de El. Ești chemat să fii atât de radical fericit în Dumnezeu încât dacă renunți la întreaga ta experiență de pe pâmânt o să fie numit câștig. Întrebarea este: Cum totuși reușești să devii acea persoană?

 

    Doamne, din acest moment dorim să fim acele persoane care vor să Te facă să pari atât de minunat... Mă rog ca, atunci când noi o să mergem la culcare în seara aceasta, Tu să treci la lucru! Să treci la lucru cu putere și să aplici lucrurile astea în inima noastră! Acestea nu sunt doar cuvinte, acestea nu sunt doar idei, ci sunt realități. Sfântule Duh, Te chem să vii în Numele lui Isus și să Îl mărești pe Fiul! În Numele Său m-am rugat. Amin!

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/165478/esenta-unei-vieti-rascumparate