'La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu' - Ioan 1.1
Un simplu om inteligent, neînvăţat în adevărurile creştinismului, care citeşte acest text, va concluziona, cel mai probabil, că Ioan a intenţionat să spună că natura lui Dumnezeu este de a vorbi, de a-Si comunica gândurile altora. Şi ar avea dreptate. Un cuvânt este un mijloc prin care se exprima gânduri, iar aplicaţia acestui termen la Fiul etern ne determină să credem că exprimarea de sine este inerentă Dumnezeirii, ca Dumnezeu caută neîncetat să Se comunice creaţiei Sale. Întreaga Biblie sprijina această idee. Dumnezeu vorbeşte. Nu Dumnezeu a vorbit, ci DUMNEZEU VORBEŞTE. Prin natura Lui, El vorbeşte limpede încontinuu. Umple lumea cu vocea Sa care vorbeşte.
Una dintre marile realităţi cu care trebuie să avem de a face este glasul lui Dumnezeu în lumea Sa. Cea mai scurtă cosmogonie, şi singura satisfăcătoare este aceasta - EL A ZIS ŞI S-A FĂCUT. De ce-ul legeii naturale este glasul iubitor al lui Dumnezeu imanent în creaţia Sa. Şi acest cuvânt al lui Dumnezeu care a adus în fiinţă toate lumile nu poate fi înteles ca reprezentând Biblia, deoarece nu este un cuvânt scris si tipărit, ci este expresia voii lui Dumnezeu, este suflarea lui Dumnezeu ce umple lumea cu putere de viaţă. Glasul lui Dumnezeu este cea mai puternică forţă din natură, într-adevăr, singura forţă din natură, căci orice energie există numai fiindcă Cuvântul plin de putere este rostit.
Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu şi, deoarece este scris, este restrâns şi limitat de nevoia de cerneală, hârtie şi piele. Totuşi, glasul lui Dumnezeu este viu şi liber, tot aşa cum Dumnezeul Suveran este liber.
'Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.'
În cuvintele rostite este viaţă. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie poate avea putere numai deoarece acesta corespunde cuvântului lui Dumnezeu din Univers. Glasul care vorbeşte este cel care face Cuvântul scris atotputernic. Altfel, ar rămâne redus la tăcere între copertele unei cărţi.
Adoptăm o perspectivă primitivă si redusă asupra realităţilor când ni-L imaginăm pe Dumnezeu, la creaţie, venind într-un contact fizic cu lucrurile, modelând, ajustând şi făurind asemenea unui tâmplar. Biblia ne învaţă astfel -
'Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcuta prin Cuvântul lui Dumnezeu',
'Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui...'
Din nou, trebuie să ne amintim că aici, Dumnezeu nu se referă la Cuvântul Lui scris, ci la Vocea Lui care vorbeşte. Este vorba de glasul Lui care umple lumea, acel Glas care antedatează Biblia cu secole nenumărate, acel Glas care din zorile creaţiei nu a tăcut niciodată, ci încă răsună pretutindeni în sferele depărtate ale universului.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic. La început, El a vorbit nimicului, şi nimicul a devenit CEVA. Haosul a auzit vocea Lui şi a devenit ordine; întunericul a auzit-o şi a devenit lumină. 'Dumnezeu a zis . . . Şi aşa a fost'. Aceste două propoziţii îngemănate, precum cauza şi efectul, apar prin toată relatarea creaţiei din Geneza. A ZIS este responsabil pentru AŞA. AŞA este A ZIS la prezent continuu.
Dumnezeu este aici şi vorbeşte! Aceste două adevăruri stau la baza tuturor celorlalte adevăruri biblice. Fără ele, nu putea exista nici o revelaţie. Dumnezeu nu a scris o carte şi nu a trimis-o printr-un sol ca să fie citită de la distanţă de minţi lipsite de ajutor. El a rostit o Carte şi trăieşte în cuvintele Sale rostite, pronunţându-Şi mereu cuvintele şi făcând ca puterea lor să dăinuiască peste ani. Dumnezeu a suflat peste ţărâna şi aceasta a devenit om; El suflă peste oameni şi ei devin ţărână.
'ÎNTOARCEŢI-VĂ FIII OAMENILOR!' a fost Cuvântul rostit la Cădere prin care Dumnezeu a hotărât moartea fiecărui om şi nu a mai fost nevoie să rostească nici un alt cuvânt. Procesiunea tristă a omenirii pe faţa pământului, de la naştere la mormânt, dovedeşte că acel cuvânt iniţial al lui Dumnezeu a fost suficient.