CEARTA
Autor: PREOT DAVID MARIAN
Album: APUSUL LIBERTĂȚII UMANE
Categorie: Păcatul

CEARTA

 

Cearta este un păcat al limbii care constă într-un schimb de cuvinte aspre, răstite, adesea jignitoare, între două sau mai multe persoane. Ea este unul dintre cele mai răspândite păcate ale limbii, alături de minciună şi bârfă. Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul. Cearta este stârnită mai uşor de unii oameni (lacomul, mâniosul, omul neastâmpărat, omul mândru şi omul care urăşte) şi se potoleşte mai uşor dacă îndepărtăm pe batjocoritor, clevetitor şi pârâtor. Ea are cauze diverse fie materiale fie spirituale şi poate avea diverse grade de gravitate. Ea subminează trăinicia şi armonia căsătoriei. Creştinul se va feri din răsputeri de ceartă, nu se va certa din senin cu cineva care nu i-a făcut niciun rău, nu se va amesteca într-o ceartă care nu-l priveşte şi va curma cearta înainte de a se înteţi, avându-L ca model pe Domnul Iisus Hristos, care  a fost bun și îngăduitor.

Mijloacele de luptă împotriva acestui păcat sunt: sporirea în virtuţile blândeţii, prieteniei, iubirii, munca, activitatea fizică, citirea Sfintei Scripturi, mersul regulat la biserică.

Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, arată Solomon: ,,Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci, dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci o dată lucrul acesta.” (Proverbe 17, 19),  fiind un semn de nesăbuinţă: ,,Vorbele nebunului aduc ceartă, şi gura lui înjură până stârneşte lovituri. (Proverbe 18, 6) Spiritul gâlcevitor se numără printre păcatele importante ne spune Sfântul Apostol Pavel ,,Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori” (Romani 1, 29) ,,şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc  adevărului şi ascultă de nelegiuire.” (Romani 2, 8) ,,Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă” Romani 13, 13).  

Certurile sunt fapte lumeşti, fapte ale firii pământeşti care, împreună cu alte păcate, ne îndepărtează de la moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu: ,,pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când  între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” (1Corinteni 3, 3)   ,, Şi faptele  firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5, 19-21)

Lacomul, mâniosul, omul neastâmpărat, omul mândru şi cel ce urăşte stârnesc certuri (Proverbe 10, 12; 13, 10; 16, 28; 28, 25; 29, 22; 30, 33).  Cearta se potoleşte dacă îndepărtăm pe batjocoritor şi dacă nu mai e niciun clevetitor cearta se sfârşeşte aşa cum se stinge focul în lipsa lemnelor (Proverbe 22, 10; 26, 20), pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. (Proverbe 16, 28)

Cauzele certurilor sunt multe. Luptele şi certurile dintre oameni vin din poftele noastre: ,,Dar se certau ciobanii din Gherara cu ciobanii lui Isaac, zicând: ,,Apa este a noastră!” De aceea Isaac a pus fântânii aceleia numele Esec, din pricină că se sfădiseră pentru ea. Ducându-se apoi de acolo, Isaac a săpat altă fântână şi se certau şi de la aceasta. De aceea Isaac i-a pus numele Sitna”. (Facere 26, 20-21). Iar Sfântul apostolul Iacov zice: ,,De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?  Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.  Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. (Iacov 4,1-3)

Genealogiile dau naştere la certuri spune Sfântul Apostol Pavel: ,,şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. (1 Timotei 1, 4;  Tit 3, 9)

De asemenea Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe creştini să se ferească de sofiştii mândri şi ignoranţi, amatori de certuri de cuvinte. ,,Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,   este plin de mândrie şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care  cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni. (1 Timotei 6, 3-5) ,,Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. (2 Timotei 2, 14).

Pe de altă parte întrebările nebuneşti şi nefolositoare dau naştere la certuri.  ,,Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare”  (2Timotei 2, 23-24); Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice. Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice. (Tit  3. 9) Creştinul trebuie să evite certurile privitoare la Lege, așa cum făceau fariseii cu Mântuitorul Iisus Hristos (Marcu 8, 11), iar Sfăntul Apostol Luca scria ,,Unii din sinagoga numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan” (Faptele Apostolilor 6, 9) Euharistia stârneşte certuri între iudei. (Ioan 6, 48-58) Învierea morţilor declanşează o ceartă aprinsă între farisei şi saduchei. Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.” Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.  (Faptele Apostolilor 23, 6-8)

Pentru ceartă erau prevăzute și câteva pedepse. Dacă cearta se soldează cu moarte de om era aplicată pedeapsa capitală, dacă făptaşul îi întinsese laţuri aproapelui sau dacă-l ura dinainte Exod 21, 12,14, Facere 9, 6, Levitic 24, 17, Deuteronom 19, 21 sau dacă doi oameni care se ceartă lovesc o femeie însărcinată şi aceasta şi copilul din pântec moare. Exod 21, 22-23 Legea se aplica şi stăpânului care dădea o lovitură de moarte robului, iar acesta murea în mai puţin de o zi.  Exod 21, 20-21 Iar dacă omorul a fost neintenţionat şi Dumnezeu a vrut să-i cadă în mână, făptaşul trebuia să locuiască într-o cetate de scăpare. Exod 21, 13 Dacă cearta se soldează doar cu invaliditate, făptaşul trebuia să-l despăgubească pentru zilele nemuncite şi să-l îngrijească până la vindecare. Exod 21,18-19 Dacă cearta se solda cu vreo altă vătămare (dinte, ochi, mână, picior, etc) se aplica aceeaşi lege a talionului. Deuteronom 19, 21;  Levitic 24, 19-20

Referindu-se la gâlceava căminului, în familie,  Solomon spune: ,,Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă!” Proverbe 17, 1 Nevasta gâlcevitoare este ca o streaşină care picură necurmat într-o zi de ploaie. Proverbe 19, 13; 27,15, aşa că e mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş decât cu o astfel de nevastă într-o casă mare. Proverbe 21, 5; 25, 24. Iar dacă nevasta nu este numai gâlcevitoare, ci mai e şi supărăcioasă, mai bine ai locui într-un pământ pustiu.  Proverbe 21, 19

Certurile dintre frați sunt la fel reglementate. Fraţii nedreptăţiţi sunt mai greu de câştigat decât o cetate întărită, şi certurile lor sunt tot aşa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărăteşti, spune Solomon. Proverbe 18, 19 Cearta dintre înţelept şi nesăbuit este nesfârşită. Proverbe 29, 9 Unii postesc şi se ceartă, uitând sensul postului. Isaia 58, 4 Rudele trebuie cu atât mai mult să evite cearta. Facere 13, 7-8, Facere 45, 24 Certurile încurcate vor fi lămurite de preoţi.  Deuteronom 17, 8; 21, 5;  25, 1

Gâlceavă între apostoli nu a întârziat să apară. Sfântul apostol Pavel se teme de gâlceavă în sânul comunităţilor apostolice. (2Corinteni 12, 20; 1Corinteni 1, 11) Certurile dintre apostoli pentru întâietate sunt inutile căci cel dintâi trebuie să fie slujitorul tuturor, aşa cum le spune însuşi Mântuitorul apostolilor. (Marcu 9, 33-35;  Luca 22, 24) Una din condiţiile pentru a putea deveni episcop  este aceea de a nu fi gâlcevitor. (1Timotei 3, 3)

Creştinul adevărat, eliberat de orice duh de ceartă Filipeni 2, 3; Iacob 3, 14-16, se fereşte de certuri  Proverbe 20, 3; 1Corinteni 11, 16  ca Iov, care nu se certa nici măcar cu slujitorii lui. Iov 31, 13 Credinciosul nu se ceartă cu cineva care nu i-a făcut niciun rău Proverbe 3, 30, nu se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte, căci altfel ar fi precum un trecător care ia un câine de urechi Proverbe 26, 17 şi curmă cearta înainte de a se înteţi căci începutul unei certe este ca slobozirea unei ape Proverbe 17, 14, evitând astfel eventualele ocări. Proverbe 25, 8.

 

PREOT DAVID MARIAN, PAROHIA NAȘTEREA MAICII DOMNULUI, MAMAIA NORD

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/165105/cearta