Toţi să intre
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Priviri către cer
Categorie: Zidire spirituala
Domnul este lângă toţi
Acei care Îl cheamă;
Când Îl strigi că nu mai poţi
Îţi spune: ,,Nu ai teamă''!

Sunt aici ca să te-ajut
Şi să îţi dau putere!
Cel rău, se uită urât
Mă strigi? Eu vin - el piere!

Căci, Eu nu pot, să rămân surd
Şi în tot nepăsător;
Fugiţi de rău, Eu vă ajung
Ca să vă fiu zid protector!

Pentru voi am suferit
Preţul L-am plătit întreg
Întins pe cruce, răstignit...
Vai!! Ce bine vă-nţeleg!

Voi, copiii Mei, strigaţi!
Eu-s lângă voi şi v-aud;
Nu fugiţi, nu vă-speriaţi
Staţi lângă Mine să v-ajut!

Pentru că Eu sunt lângă toţi
Acei care Mă cheamă;
Deschideţi-vă dar, voi, porţi,
Toţi să intre fără teamă!

A. N., 2.02.2017 Firenze
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/164530/toti-sa-intre