El ne-a condus
Autor: Mary McDonald
Album: Soli Deo Gloria
Categorie: Mulțumire
1. Da, El ne-a condus peste veacuri
Prin vremi până aici ne-a adus.
Pe căile neprihănirii Lui
Prin har și iubire ne-a dus,
El ne-a condus, El ne-a condus.

2. Când pasul mi-a fost șovăielnic
Și când am privit doar în sus
El totuși ne-a mers înainte
Prin har până aici am ajuns,
El ne-a condus, El ne-a condus.

R1: Cu Brațul Său El ne-a condus
Și peste ani până azi ne-a dus,
La orice pas, orice popas,
Stând sub a Sa privire.
Vrem să rămânem ne-ncetat
Că-n ale Lui palme ne-a săpat
Și-n slava Sa Îi vom cânta
Că aici ne-a-nsoțit cu-a Sa iubire!

3. Privind la îndurarea ce-ntrece
Cu mult orice dar omenesc,
Ne va însoți până la sfârșit
În drum spre Lăcașul Ceresc
Și atunci așa Îi vom cânta:

R2: Cu Brațul Tău Tu ne-ai condus
Și până-n glorie ne-ai adus,
Haru-Ți nespus ne-a fost îndeajuns!
Stând sub a Ta privire,
Slavă eternă veșnică
Îți vom aduce din inimă
Ție stăpân și Dumnezeu,
În veci preamărim a Ta iubire!

C: El ne-a condus cu Brațul Său,
Statornic, credincios mereu.
Îl vom urma neîncetat
Pe Domnul nostru minunat!
El ne-a condus!

O: 1 2 R1 3 R2 C
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/163467/el-ne-a-condus